La Canal, impresioneaza nu doar cifra de 30.000 de lucratori anual, ci si modul de viata care le-a fost impus ori pe care si l-au ales. In 1984, santieristii se declarau fericiti - asa cereau directivele de partid. In 2005, fostii lucratori au alte pareri.
In 1984, anul inaugurarii Canalului, grandioasei constructii i s-a dedicat o publicatie: "Magistrala albastra - File de epopee". Plina de cifre, machete, poze de pe santier, lucrarea e propaganda pura. Ea prezenta fetele fericite ale celor care lucrau pe cel mai mare santier al tarii.
OSPITALITATEA CANALULUI. Daca ar fi sa ne luam dupa cifrele date de fostul director adjunct al CCDNM, ing. Ionel Nan, trebuie sa recunoastem imensitatea intreprinderii: "S-au asigurat, declara Nan in 1984, pe intregul traseu al canalului 25.265 de locuri de cazare in blocuri sau tabere, pentru familisti si nefamilisti veniti din alte zone ale tarii; s-au construit 15 cantine cu o capacitate de 22.000 locuri, 10 cluburi, gradinite, dispensare, spatii comerciale, bufete. Spalatoria mecanica pe care am construit-o la Medgidia ofera servicii pentru 40.000 de oameni". Daca aceasta era realitate, credem ca oamenilor le convenea sa-si intemeieze chiar si o familie pe santier. E cazul ing. Ionita Sebastian (30 de ani pe atunci) care povestea cu mandrie: "Aici, la Cernavoda, mi-am facut stagiatura si am invatat ceea ce nici o facultate nu te poate invata, scoala dura a santierului. Tot aici, la Cernavoda, m-am insurat. Cu o fata cu ochi albastri. Si Andreea, fetita mea, tot ochi albastri are, ca Dunarea".
A fost diriginte de santier si dupa trei ani a plecat de la Canal pentru ca "simtea" ca se destrama. Azi, la interviu, Gheorghe Chioaru a preferat sa ocoleasca subiectul
DIRIGINTELE DE SANTIER. Pe Gheorghe Chioaru (74 de ani) l-am intalnit la Constanta si la rugamintea noastra si-a inceput povestea: "Am fost diriginte
