Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoana se viseaza negociator-sef

Publicat in Romania Libera, luni 26 septembrie 2005 ·

Mircea Geoana incearca sa deturneze centrul politic de comanda antiinundatii de la Palatul Cotroceni sau de la Victoria la sediul PSD. Astazi, liderii partidelor parlamentare au fost convocati de presedintele PSD la o discutie "pentru deblocarea situatiei din Parlament, avand in vedere criza cu care se confrunta in aceste zile intreaga tara". Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca aceste discutii sunt absolut necesare, deoarece Parlamentul este blocat intr-o interminabila lupta pentru modificarea regulamentelor in timp ce inundatiile au afectat grav sudul tarii. "Discutiile din Parlament sunt sterile, este inadmisibil, trebuie sa dam posibilitatea parlamentarilor sa mearga in teritoriu, sa fie in mijlocul oamenilor, sa le dea o mana de ajutor", a explicat Diaconescu. Acesta a spus ca PSD propune ca timp de cateva zile senatorii si deputatii sa fie lasati sa plece in circumscriptii, mai ales cei din judetele afectate de inundatii, si apoi, programul Camerei si al Senatului sa fie prelungit pana la ora 23, astfel incat sa se recupereze orele de dezbateri pierdute, si sa nu se creada ca PSD incearca sa ocoleasca prin manevre abile dezbaterile pe regulamente. Mircea Geoana i-a invitat la consultari inclusiv pe premierul Tariceanu si pe presedintele PD, Emil Boc, insa este usor de presupus ca acestia nu vor onora invitatia. De altfel, surse din conducerea partidului ne-au declarat ca la intalnire vor veni doar politicieni de mana a treia, precum Petre Lificiu, fost ministru PSD, actualmente presedinte al ecologistilor, Corneliu Ciontu, presedintele popularilor plecati din PRM si, posibil, un reprezentant al PC, daca Dan Voiculescu ii va da voie. "Chiar si asa cu din astia mici, punem de o majoritate parlamentara, va fi un semnal bun de imagine", ne-au precizat sursele citate. Totodata, pe langa modificarea prog

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum 31 minute
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz / În ultimele zile au crescut interferenţele electronice în zonă din cauza războiului dintre Israel şi Iran

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O navă s-a ciocnit marţi cu alte două nave care navigau în apropierea Strâmtorii Hormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transportului maritim, după ce firma britanică de securitate mar

Video Explozie într-o fabrică de artificii din China: Nouă persoane au murit, 26 au fost rănite

Adevarul acum 14 minute
Deflagrație violentă în provincia Hunan. Autoritățile lucrează în condiții extreme pentru a gestiona consecințele.

Studiu Colliers: Românii au cheltuit anul trecut peste 6 miliarde de euro pentru a lua masa în oraș

Mediafax acum 14 minute
România are al treilea cel mai rapid avans din lume în ceea ce privește cheltuielile pentru mesele în oraș, după Turkmenistan și China, dintr-un eșantion de aproape 80 de țări analizate din Europa, Asia și America de Nord, potrivit datelor Oxford Ec

Patru persoane, printre care un minor, au căzut cu liftul în subsolul unui bloc din Timișoara

Adevarul acum 30 minute
Trei adulți și un minor au rămas blocați în lift marți, 17 iunie, într-un bloc din Timișoara. Potrivit autorităților sosite la fața locului, liftul a căzut de la nivelul etajului 2 în subsolul clădirii.

Situație de coșmar. Trei adulţi şi un copil au rămas blocaţi într-un lift care a căzut de la etajul 2 la subsol

Mediafax acum 31 minute
Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru deblocarea a patru persoane, trei adulţi şi un minor, blocaţi în lift, într-o clădire de pe Bd. Eroilor de la Tisa. La faţa locului au intervenit o autospecială de primă intervenţi

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum 31 minute
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Acord în coaliţie pe o nouă rotativă guvernamentală. Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri. PSD preia şefia Guvernului în 2027. Social-democraţii vor 7 portofolii, printre care Transporturile şi Justiţia - surse

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au ajuns la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală. Astfel, liberalul Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri şi să conducă Guvernul până în 2027, când la Palatul Victor

Cod galben de caniculă în Capitală. Maximele vor ajunge la 34 de grade

Mediafax acum o ora
Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 12.00 şi 21.00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic în creştere astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înn

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°