Deputatul PD Laurentiu Mironescu(Foto: )
Dupa contrele de rigoare, Partidul Democrat Contanta a reusit sa isi tina, in cursul zilei de ieri, 25 septembrie a.c., la Casa de Cultura, alegerile pentru desemnarea noului Birou Permanent Local.
Ca urmare a votului celor 541 de delegati prezenti la lucrarile Consiliului Local de Coordonare, presedinte al Organizatiei Municipale a PD Constanta este deputatul Laurentiu Mironescu, cu 413 voturi pentru. Cu toate acestea, nu se poate spune nici ca atmosfera a fost destinsa, nici ca echipa invinsa a plecat convinsa de fatul ca alegerile au fost corecte, ba din contra.
De altfel, la sediul Organizatiei Judetene a PD Constanta a fost organizata, ulterior, o conferinta de presa, sustinuta de Stelian Dutu. Acesta a prezentat nu numai noile „achizitii" ale PD, fosti membri ai PPCD, dar a declarat si faptul ca vor fi discutate si verificate sesizarile venite din partea unor democrati, potrivit carora alegerile nu au fost tocmai „pe bune".
Revenind la desfasurarea alegerilor pentru desemnarea Biroului Permanent Local, trebuie spus ca acestea au fost presarate de incidente, acuzatii si chiar o demisie. Cel care a renuntat la orice functie, ba chiar si la calitatea de membru PD este fostul consilier municipal Dan Miron.
Acesta a criticat, pe rand, modul de organizare a alegerilor, prezidiul, adunarea, culminand cu criticarea calitatii candidatilor pentru presedintia Organizatiei Municipale a PD Constanta.
Asa se face ca Dan Miron s-a autopropus pentru fotoliul de presedinte, iar cum aceasta nu i-a fost acceptata, el a afirmat ca demisioneaza atat din functia de vicepresedinte al Biroului Permanent Judetean, cat si din cea de membru al partidului.
Pe de alta parte, adevarul este ca preze