Doua evenimente recente, puse fata in fata, devoaleaza, o data in plus, cit de cariat este Ministerul Public si cit de urgenta e reformarea acestuia: achitarea pronuntata in cazul Tiriac jr. si sentintele de la Gorj, de eliberare a trei oameni condamnati pentru crime pe care nu le-au comis.
Avem, de fapt, doua cazuri perfect asimetrice, posibile din cauza caracterului dual pe care il au procurorii in Romania: ei sint deopotriva si arma a Executivului in aplicarea si respectarea legii, dar si magistrati chemati sa afle adevarul si numai adevarul.
Cita vreme nu exista reguli clare si transparente care sa delimiteze cele doua tipuri de comportament al procurorilor in timpul derularii unei anchete, acestia s-au obisnuit sa adopte una dintre ele, cu de la sine putere sau la ordinul sefilor, in functie de conjuncturi.
Iata, in cazul de la Gorj, e greu de spus ca procurorul Ion Diaconescu, cel care a inculpat trei oameni pentru crime pe care nu le-au comis, s-a purtat ca un magistrat. Adica, nu a vrut, asa cum se cere magistratilor, sa gaseasca adevarul, ci doar sa obtina niste condamnari. In cazul de fata, le-a si obtinut, dar iata cu ce pret.
A fost posibil acest lucru pentru ca cei trei erau oameni simpli, niste necunoscuti, pentru care nimeni nu parea dispus sa se lupte din Spania si pina la Urali.
In cazul Ion-Alexandru Tiriac insa s-a gasit cineva: chiar onorabilul sau tata. Dosarul Tiriac jr. a inceput la fel ca si cele de la Gorj, ca si cum procurorii Parchetului General, ca brat al Executivului, au vrut cu orice pret sa obtina condamnari. Au survenit insa interventia lui Tiriac-senior la presedintele Iliescu si discutia acestuia din urma cu procurorul general.
Dosarul a fost luat de la primii anchetatori si dat altora, care, subit, s-au pretins a fi magistrati. Au disparut probe de la dosar, con
