Se intorc tot mai des, tot mai multi, in satele pe care le-au parasit. Unii raman, altii pleaca, dar Romania a devenit din nou un reper in viata lor. Tara nasterii, plina de sentimente si amintiri.

In miezul verii, cand miristea solara a cerului da in clocot, nemtii se intorc acasa, in Banat, cautandu-si locurile amintirilor. La Brebu sau la Garana, la Valiug sau pe Semenic, nu vezi decat masini cu numar de Germania. Tiruri lungi de masini luxoase, urcand spre satele vechi, spre padurile neatinse si spre lacurile alpine de la Trei Ape. Un spectacol ce se repeta in fiecare an, cand tara svabilor banateni redevine pentru o clipa ceea ce a fost ea candva: Vaterland, locul stramosilor si al copilariei. Privind usor resemnati gropile din sosea, nemtii din Resita isi petrec o parte din concediu in curtea casei parintesti sau lenevesc pe malul racoros al lacului Valiug, dedulcindu-se cu amintiri marunte, cu mancaruri romanesti si mirosuri ametitoare, de fan proaspat cosit. Intri usor in vorba cu ei. Nu si-au uitat limba si nici prietenii lasati cu ani in urma la Resita sau Caransebes. Nu fac nazuri si nici nu se plang. Iau lucrurile asa cum sunt - cu bune si rele. Pentru cateva zile, vor sa redevina romani, sa-si aduca aminte. Vor sa petreaca o scurta vacanta dimpreuna cu nepotii lor. Sa vada si ei locurile de unde au plecat bunicii si, mai ales, sa nu uite. Veselia si aerul de vacanta ascund discret gravitatea unei lectii de viata. Daca nu stii de unde ai plecat, risti sa nu ajungi nicaieri - ratacind mereu strain si fara intoarcere.

Dor de Valiug

Nemtii resiteni par sa fi imprumutat trasaturi de la toate neamurile langa care au trait: orgoliul de la unguri, simtul afacerilor de la evrei, sentimentalismul de la romani. Neamt cu adevarat nu se arata decat atunci cand vine vorba de masinarii, de tehnica si organizare, laudandu-se cu primul f