...I-am spus Vivi, pentru ca am gasit-o intr-o zi de vineri. Stiu ca specialistii in caini, crescatorii, dresorii, au obiceiul sa-i invete pe profani cum sa-si boteze cainii-pui, dupa lunile anului, dupa patronul zilei de nastere etc.
Pe mine nu m-au preocupat niciodata aceste reguli, pentru ca - cu o singura exceptie, si anume soricarul-teckel Tic-Tic - eu nu mi-am cumparat niciodata un caine. Am preferat sa salvez din strada caini abandonati - pui sau maturi -, bolnavi, disperati, prada violentei umane, prada hingherilor ori masinilor conduse de soferi fara mila. Asa a fost cazul cu Missy, o boxerusa corcita, pe care am luat-o din strada, mica de vreo 3 luni, bolnava de jigodie si de raie. Missy a fost - timp de 13 ani - cea mai apropiata si mai tandra prietena a mea. Nu am luat de la ea, niciodata, nici o boala! I-au urmat Patty - de la Patrocle si Misu, luati tot din strada, si tot abandonati, si tot bolnavi. Sunt cei mai apropiati si mai sinceri prieteni ai mei patrupezi. Vinerea trecuta am adoptat-o si pe Vivi. Or, daca va place mai mult - Vivilinda. A vagabondat, disperata, in zona casei mele, infometata si bolnava, timp de 3 saptamani. Este o fetita ciobanesc german, rasa pura. Am vindecat-o de oreion, de faringita si de slabiciune extrema. A avut - in mod evident - cateva randuri de pui, semn ca a fost mult "exploatata". Nu o pot pastra, spre imensul meu regret, din cauza celorlalti doi catei adoptati si a celor 2 pisici din casa. Vivi e curata, invatata la lesa. Rabda sa o scoti de trei ori pe zi - ca sa nu murdareasca curtea, care acum, impreuna cu o cusca spatioasa, a devenit "proprietatea ei". A inceput sa latre, constiincioasa, aparandu-ma pe mine, pe ai mei si casa noastra. E duioasa, pupacioasa si nespus de recunoscatoare pentru dragostea cu care este inconjurata. Poate ca a fost pierduta de stapanul ei care o tinea - evident - intr-un apa
