Universitatea Tehnica Cluj-Napoca este dispusa sa dea circa 120.000 de euro pentru o cladire din municipiul Bistrita in care sa organizeze cursuri pentru cei peste 300 de studenti din acest oras. Primarul localitatii, Vasile Moldovan, a declarat ca prin adresa inregistrata la institutia pe care o conduce sub nr. 21.243/05.09.2005, universitatea a solicitat concesionarea, pe o perioada de 49 de ani, a imobilului situat pe str. Albert Berger, in vederea desfasurarii de activitati didactice si de cercetare stiintifica a specializarilor de "Inginerie Manageriala" si "Inginerie industriala", autorizate provizoriu de CNEAA.
Conducerea institutiei de invatamant superior si-a motivat cererea prin faptul ca in urma examenului de admitere din sesiunea iulie 2005, numarul studentilor inmatriculati in formatiile de studiu la Bistrita este de 300, iar spatiile detinute in prezent sunt insuficiente pentru organizarea cursurilor.
Potrivit lui Moldovan, imobilul solicitat a fost deja atribuit in folosinta cu titlu gratuit Fundatiei Universitare "Bistrita", conform unei hotarari a Consiliului Local din 2003, in acest sens incheindu-se un contract de comodat. Fundatia nu a primit, insa, autorizatie sa organizeze cursuri la Bistrita, insa a facut investitii in imobil in special in reabilitarea exterioara a cladirii.
La solicitarea Universitatii Tehnice Cluj- Napoca, a fost intocmit un raport de evaluare de catre un evaluator imobiliar autorizat ANEVAR. Acesta a estimat lucrarile executate in perioada 2001-2004, prin metoda costurilor nete de inlocuire, la suma de 118.000 de euro, suma pe institutia de invatamant superior este dispusa sa o plateasca Fundatiei Universitare "Bistrita".
Conform aceluiasi studiu, valoarea de piata a imobilului, rezultat in urma analizei pietei imobiliare din municipi