Oamenii s-au descurcat. Odata deschise granitele, au plecat masiv, s-au dus unde au vazut cu ochii, s-au intors cu bani, si-au facut case etc.

Fara indoiala, dar - repet - aceasta “mare evadare” de care vorbeam acum un an este salbatica, formata dintr-o multitudine incoerenta de optiuni individuale, aglutinate in vectori “orbi” (rezultantele unor oportunitati si nevoi spontane), lipsite de sprijinul unui stat suficient de inteligent si de functional pentru a se ajuta pe sine ajutandu-si cetatenii in noile “vremuri de bejenie”. Cred ca este nevoie de o doza semnificativa de nepasare si prostie din partea guvernantilor pentru a rata aceasta formidabila sansa: cu atatia migranti, ai mai putini someri, deci mai putine probleme de protectie sociala; cu banii trimisi ori adusi acasa (daca extrapolam putinele date statistice, ajungem la ordinul de marime al bugetului!) se construiesc locuinte, se consuma in disperare etc.; ca sa nu mai vorbim de beneficiile pe termen mediu si lung, intre care insusirea de catre migranti a unor norme “occidentale”, de la etica muncii la stilul de viata civilizat. Evident, fiecare decizie individuala in privinta migratiei trebuie lasata la latitudinea individului, chiar daca migratia se transforma in emigratie, dupa o tranzitie in care miscarea de pendul intre Romania si strainatate se extinde pe mai multi ani. Dar statul ar trebui sa limiteze macar patologiile “marii evadari” care se pot cumva contracara din tara. Migrantii incep sa acuze probleme psihice specifice, fiindca se duc in societati si culturi straine (vorbesc de limba, comportamente, distractii populare - nu de inalta cultura, indiferenta omului de rand), avand de infruntat si ostilitatea populatiilor din tarile-gazda - nu doar a “bastinasilor”, ci si a “veneticilor” ajunsi acolo cu putin inainte. Chiar cand traiesti intr-un ghetou romanesc (unde faci mamaliga si ascul