- Cultural - nr. 190 / 27 Septembrie, 2005 Acum, cand romanta toamnei isi revarsa intreaga rezonanta ca o dorinta implinita in sufletul obosit deja de atatea cautari febrile, mi-am adus aminte de Viorica Feierdan, semnatara unui nou volum de versuri, intitulat SEMNATURI PE PLEOAPA AMURGULUI, menit sa aline oarecum destinul prin concentrarea mintii. Cuvantul fermecat in facatura versului usureaza calatoria imaginara calauzita de steaua departarilor spre tainica visare a noptii, in care este redescoperita, cu nostalgie, zburdalnica copilarie. Buza cerului se deschide intr-un sarut al tineretii fara batranete, care forteaza granita dintre fantasma si realitate in miros de busuioc si culori de crizantema. Revenirea din visare se contureaza ca o carare nevazuta, dar care da directia cea buna mersului inainte si trecerii ireversibile a timpului masurat de clepsidra. Descoperind comoara nepretuita a creatiei, poeta sta singura de vorba cu tacerea, incercand sa pironeasca poezia in fotoliu, ademenind-o prin ocheade cu spranceana ridicata, sau folosind trucul inchiderii cercului in geometrie. In acelasi timp, incearca sa incarce cursul vietii pentru a depasi prezentul cu o rodnicie perpetua. In acea reverie, confunda pasarea cu papionul intr-un amestec de culori menite sa schimbe lacrima in tezaur, manata de amintirea ademenitoare a freamatului padurii de brad. Privindu-se in oglinda cristalina a izvorului din adancuri, autoarea isi poate pune stapanire pe ganduri, cu toata harababura din jur, percepand o lume in care creatia culturala sa invinga pentru totdeauna balamucul politic. In acest sens, este ajutata de faptul ca ea percepe decorul mirific al naturii in stransa legatura cu viata si creatia sa, care clocoteste parca in fiecare vers. Acest lucru o ajuta sa rezolve pozitiv inclestarea dintre intuneric si lumina, semnand cu acel condei de aur, pe pleoapa amurgului, un a