In fiecare inceput de an scolar, invatamantul romanesc se izbeste aproximativ de aceleasi nemultumiri banale si dezbateri sterile: salariile sunt neindestulatoare, iar scolile nu sunt pregatite sa-si primeasca elevii. Dar, din pacate - as adauga eu -, nici toti profesorii si educatorii... Vorbind despre aceasta din urma nepregatire, ma refer, printre altele, la alegerea metodologiilor de predare, la iesirea din rutina si incremenire, pentru ca lectiile sa devina vii si stimulatoare.
In privinta ministrilor care, de cincisprezece ani incoace, s-au perindat in fruntea ministerului, majoritatea dintre ei nu a facut aproape nimic, in afara de majorari nediferentiate de salarii (la gramada, cum s-ar spune), sub presiunea strazii... sau expuneri despre ineficienta lor reforma. Au fost totusi si cateva exceptii: domnii Mihai Sora si Andrei Marga. Primul a ramas doar cateva luni in fruntea ministerului, prea putin pentru a-si pune in valoare ideile innoitoare. Acestea vizau o reforma in profunzime, adica de continut. Al doilea (ministru pe vremea guvernarii CDR) a conceput un proiect de reforma structurala. Ea viza mai ales planul orizontal al invatamantului, venind cu formule de organizare noi, dupa model occidental, dar neglijand oarecum planul vertical, cel care coboara in profunzimea continutului sau (al disciplinelor propriu-zise) si urca totodata spre componentele etice si spirituale ale acestui continut.
Actualul ministru, domnul Mircea Miclea, combina cele doua planuri care sunt complementare, avand, asadar, in vedere nu numai procesul de instruire a elevilor, ci si formarea lor spirituala, incercand totodata sa-i responsabilizeze pe profesori si in aceasta directie. Acest proiect de reforma completa - fiind pentru multi de neinteles - este violent si pe nedrept atacat. Ziaristi, formatori de opinie, profesori, parinti sunt incapabili sa-si depasea
