Ministrul francez de Finante, Thierry Breton, aflat la Washington pentru a participa la sesiunea Fondului Monetar International, a declarat presei, la finele unei intrevederi bilaterale cu Alan Greenspan, presedintele Rezervelor Federale ale Statelor Unite, ca acesta i-a spus ca SUA au pierdut controlul asupra imensului lor deficit bugetar.
"Am pierdut controlul", aceasta a fost expresia oficialului american, a precizat Breton, citat de Reuters. Comentand aprecierea de mai sus, ministrul francez a atras atentia ca situatia semnalata de Greenspan intervine "intr-un moment in care chinuitoarele deficite au fost autorizate fara vreun control din partea Congresului american". O diminuare a deficitului bugetar american, a reamintit ministrul francez, a fost mentionata la reuniunea ministrilor de Finante ai G-7 ca fiind una din caile de stopare a dezechilibrelor din comertul international.
In opinia lui Thierry Breton, situatia tensionata existenta la ora actuala pe piata monetara este(...) "in mod clar, determinata de deficitul american".
Ministrul francez si-a exprimat speranta ca omologul sau american, John Snow, este la curent cu aceasta situatie, doreste sa actioneze pentru diminuarea deficitului bugetar american, dar "se pare ca nu are loc de manevra". De altfel, la sesiunea FMI, Snow a facut cunoscut oficial angajamentul Administratiei americane de a reduce, pana in 2009, la jumatate, deficitul bugetar.
Dezvaluirea facuta de Greenspan a provocat "furie" la Casa Alba, informa ieri corespondentul ziarului britanic "The Independent". Un purtator de cuvant al Ministerului american de Finante a reactionat imediat, subliniind ca "actuala administratie este totalmente angajata in efortul pentru atingerea obiectivului presedintelui Bush de a reduce la jumatate, procentual, deficitul bugetar pana in 2009 si suntem increzatori ca el va fi atins". O