Cu trei ani în urma, ziarul Adevarul publica pe prima pagina povestea incredibila a primarului din Valenii de Munte care dezgropase din cimitirul local oasele militarilor romani cazuti pe acele locuri în 1916 pentru a face loc viitoarelor cavouri ale familiei si apropiatilor sai. Cand i s-a atras atentia ca profanase mormintele unor eroi, omul a replicat: “Eroi? Au fost eroi pe vremea lui Ceausescu. Acum nu mai sunt”. Pe un alt plan decat cel al moralei comune, acest episod ne pune în fata efectelor posibile ale uneia din amneziile noastre colective, evidenta si în istoriografia romaneasca: uitarea în care a cazut primul razboi mondial.

Unul dintre cele mai interesante fenomene care, de peste un deceniu, se manifesta în istoriografia occidentala este tocmai redescoperirea Marelui Razboi. Epicentrul se afla în Franta si Marea Britanie, unde acest proces, depasind cadrele cercetarii specializate, a provocat o rememorare colectiva fara precedent a conflictului fondator al secolului XX. Germania, Italia si Statele Unite participa si ele la o adevarata revolutie a studiilor istorice despre anii 1914-1918. O statistica cifra la aproape 200 numai cartile consacrate istoriei acestei perioade, aparute în cele cinci tari din 1990 pana în 2003.

Putin înainte de 1990, limitele intelectuale impuse de istoria militara si politica traditionala au cazut, facand loc unor noi întrebari si sensibilitati care, transformate în teme de cercetare, au schimbat profund aspectul istoriografiei primului razboi mondial. Cu noua ani în urma, Christophe Prochasson putea scrie deja în prefata cartii sale despre intelectualii francezi în anii primei conflagratii mondiale: “O noua generatie de istorici... încearca astazi sa abordeze primul razboi mondial ca pe un fenomen total. Scapati de constrangerile traditiei istoriografice de tip patriotic, ei s-au eliberat de vechile întreba