O societate hunedoreana cu magnet la banii publici este beneficiara mai multor contracte cu institutii ale statului. In interval de un an si jumatate, Intercom a castigat contracte cu statul de aproape 16 miliarde de lei vechi. La Finante, Intercom este trecuta cu mentiunea "s-a inceput executarea silita", din pricina datoriilor la bugetul de stat.
Conducerea societatii sustine ca nu are datorii si a fost "curata" la toate licitatiile publice. Clientii de stat ai Intercom: Ministerul Apararii Nationale, Transelectrica, consilii locale.
SC Intercom Instal SRL a fost infiintata in 2000 si are ca domeniu de activitate lucrarile de instalatii tehnico - sanitare. Societatea hunedoreana si-a dezvoltat in timp mai multe specializari: centrale termice, climatizare, electrice, incalziri si instalatii interioare.
Intercom a castigat contracte din bani publici pentru executii care depasesc sfera lucrarilor de instalatii si tin de domeniul constructiilor si reparatiilor. In aproape cinci ani de activitate, Intercom a ajuns de la montarea de centrale de apartament in municipiul Hunedoara la lucrari pentru institutii publice din mai multe judete.
Societatea si-a deschis filiale in Bucuresti, Craiova, Targu Jiu si Constanta. O mare parte a profitului societatii provine din afacerile derulate cu statul roman.
De la centrale pentru cetatean, la lucrari pe banii lui
Din datele oficiale de care dispunem, SC Intercom a intrat puternic pe piata contractelor pentru achizitii publice in anul 2004. Un contract incheiat in 31 mai de Transelectrica Bucuresti, sucursala Timisoara, a atribuit societatii Intercom Instal Hunedoara lucrarile de reparatie curenta la instalatiile de alimentare cu apa potabila si de incalzire centrala la statia Pestis.