Dupa ce, timp de noua luni, a sustinut necesitatea organizarii alegerilor anticipate, luni seara, Traian Basescu a recunoscut ca nu mai poate pune in aplicare aceasta idee. ,Momentul potrivit a Dupa ce, timp de noua luni, a sustinut necesitatea organizarii alegerilor anticipate, luni seara, Traian Basescu a recunoscut ca nu mai poate pune in aplicare aceasta idee. ,Momentul potrivit a fost pierdut. Am fost un suporter al acestei idei, dar acum trebuie sa merg mai departe si sa depasesc acest moment", a declarat Basescu in fata unui grup de oameni de afaceri romani si straini. Potrivit agentiei Mediafax, seful statului a aratat ca actuala putere nu mai poate aduce in discutie acest subiect inainte de 1 ianuarie 2007. Tema anticipatelor a fost lansata pe 6 ianuarie cand, intr-un interviu acordat ziarului Adevarul, presedintele Basescu a declarat: ,Personal, sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scapa de o solutie imorala care se numeste PUR".
Liberalii jubileaza ca au avut dreptate
Liberalii sunt satisfacuti de declaratiile sefului statului. Purtatorul de cuvant al formatiunii, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, s-a declarat convins de faptul ca presedintele Traian Basescu a luat aceasta decizie in urma unei analize serioase si a unei evaluari corecte. "In orice caz, declaratia presedintelui Traian Basescu este in deplina concordanta cu opinia PNL in ceea ce priveste alegerile anticipate", a declarat Nicolaescu.
PD se gandeste, totusi, la alegeri
Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca nu exclude varianta alegerilor anticipate daca actualul blocaj din parlament nu va fi rezolvat. ,Imi exprim speranta ca blocajele tot mai dese din parlament nu vor impune solutia alegerilor anticipate", a declarat Boc. El a sustinut ca, totusi, la nivelul coalitiei de guvernamant, exista ,solidaritate" pentru indeplinirea obiectivel