C(RAMPE) Dupa o binemeritata pauza, m-am dat iar pe OTV. Mi-era un fel de dor de nebunaticii aia doi care faceau emisiuni de dimineata si voiam sa vad pe cine mai aduc in, nu-i asa, prim-planul atentiei publice. Nu i-am vazut pe ei, dar l-am vazut, in schimb, pe un alt nebunatic, in dialog cu Fuego si cu Nelu Ploiesteanu.
Domnuâ Ploiesteanu ca domnuâ Ploiesteanu, dar Fuego... ei bine, Fuego... stati putin sa m-adun... deci Fuego... aaa.... Fuego... ma scuzati... Fuego... da, recunosc... m-am pierdut toata. Iata, a trecut ceva vreme de la terminarea emisiunii si eu tot nu reusesc sa m-adun. Am creierii vraiste de la Fuego asta.
Ma grabesc sa completez panoplia de artisti ai neamului romanesc cu acest nume care nu doar ca i-a convins pe foarte multi oameni de talentul lui extraordinar, dar (si asta-i chiar culmea!) o sa mai convinga inca pe atatia altii. Da... deci ma grabesc sa-l pun pe Fuego in galeria valorosilor nostri muzicieni, alaturi, fireste, de marele Vijelie (respectele mele, domnuâ Vijelie). Sau... poate sa nu-l pun chiar langa domnuâ Vijelie. Ma gandesc ca l-ar putea umbri. Poate daca l-as pune ceva mai incolo, ar straluci amandoi, ca doi sori imensi ce sunt.
Monstru socru... aaa... sacru... al muzicii (dar ce zic eu "al muzicii"... al artei romanesti in toata splendoarea ei), Fuego asta le are, domâle! Ca sa-l parafrazez pe nemuritorul Gambeta, daca Anglia isi are falitii ei, daca Franta are si ea falitii ei, atunci si noi trebuie neaparat sa-i avem pe-ai nostri. Detractorii lui Fuego sa faca bine sa-si reconsidere optiunea. Fuego este si va ramane pentru multa vreme (daca nu cumva pentru totdeauna) un nume de referinta al muzicii de calitate.
Stiti dumneavoastra videoclipul lui cu fata care-l asteapta si el sta ca prostuâ si canta, in loc sa se grabeasca spre casa? Ei, am urmarit in reluare aceasta piesa si nu m-am put
