Bugetul Romaniei va fi depus pe masa de lucru a Parlamentului cu o intarziere de cel putin doua saptamani, el urmand a fi prezentat numai dupa plecarea delegatiei Fondului Monetar International (FMI) din Romania, sustin analistii economici. Pe 20 octombrie va sosi in Romania o delegatie a Fondului Monetar International, pentru „a se uita pe cifre", a anuntat, ieri, Ministerul Finantelor.
Numai dupa ce expertii Fondului isi vor da acordul cu privire la proiectul de buget si la modificarile aduse Codului Fiscal, acestea ar putea fi prezentate Parlamentului, sustine fostul ministru de Finante, Daniel Daianu. „E clar ca proiectul de buget nu va putea fi prezentat la timp, pe 15 octombrie, asa cum prevede legislatia in vigoare.
Delegatia Romaniei s-a prezentat la Washington nepregatita. Discutiile nu au adus nimic nou", sustine presedintele Comisiei de Buget-Finante din Camera Deputatilor, Mihai Tanasescu.
„Problema nu este daca vom avea un buget intarziat cu doua saptamani sau o luna, ea sta in faptul ca nici anul acesta, bugetul nu se va baza pe programarea bugetara multianuala si nici pe o strategie fiscala", considera analistul economic Liviu Voinea. Oricum, tintele macroeconomice stabilite cu Fondul Monetar International nu s-au respectat in Romania niciodata, afirma acesta.
Voinea crede ca deficitul de cont curent si deficitul bugetar au fost principalele subiecte ale discutiilor de la Washington.
„Inflatia se duce in jos, in timp ce deficitul bugetar si cel de cont curent in sus. Cel din urma este variabila economica cea mai ingrijoratoare", crede Voinea.
In opinia fostului ministru de Finante Mihai Tanasescu, negocierile cu Fondul vor fi dificile din cauza inrautatirii indicatorilor macroeconomici, cresterea economica urmand a se situa in 2005 in jurul cifrei de 3,5%, sub nivelul anticipat pent