Transportatorii rutieri din constructii reiau protestele in toata tara, din 1 octombrie, criticand reglementarile cu privire la interdictia de a circula pe anumite rute impusa anumitor transporturi si cerand eliminarea coruptiei din transporturi.
Asociatia Transportatorilor Rutieri in Constructii anunta, intr-un comunicat remis Mediafax, ca protestele - organizate in intreaga tara - "sunt indreptate direct impotriva modului in care autoritatile din domeniu inteleg sa aplice legea, bazandu-se pe o legislatie incropita cu lipsa de profesionalism, de ordine comune ce se aplica dupa ureche, de interdictii de circulatie si rute ocolitoare aberante ce nu tin cont sub nici o forma de infrastructura rutiera nationala si nici de interesul economic al Romaniei".
Transportatorii acuza ca exista la acest moment "un fenomen de degradare continua a activitatii de transport, fenomen dirijat de grupuri de interese obscure, a caror activitate se pare ca nu poate fi stopata de catre actuala guvernare." Sursa citata sustine ca principalul vinovat pentru situatia existenta este "coruptia de la nivelul unor autoritati ale statului si actiunile meschine ale unor grupuri de interese cu afaceri in domeniul transporturilor", ceea ce "permite ocolirea legii prin metode de stil mafiot, cu amenintari si presiuni la adresa unor functionari publici a caror constiinta profesionala inca mai functioneaza".
Transportatorii afirma ca au sperat ca schimbarea politica va aduce ordinea si disciplina in transporturi, dar ca s-au saturat sa astepte rezolvarea problemelor, considerand acum ca protestul reprezinta ultima metoda de sensibilizare a autoritatilor.
Ultimul protest al transportatorilor rutieri a avut loc la 18 iunie, cand mai multe masini de mare tonaj au blocat, timp de zeci de minute, unul din sensurile de mers ale Drumului National 1, la 40 de kilometri de Bucuresti, in