Gabriela Adamesteanu va publica, la jumatatea lunii octombrie, editia in limba franceza a romanului Dimineata pierduta, volum editat de Gallimard. In noiembrie, scriitoarea participa, impreuna cu alti 12 scriitori romani, in programul „Belles Etrangéres“, sustinut de Centre Nationale du Livre din Franta. Intoarcerea la literatura a Gabrielei Adamesteanu s-a produs in 2003, cind a publicat la Editura Polirom romanul Intilnirea. Interviul urmator discuta despre balansul intre activitatea publicistica si menirea de scriitor, cu accente pe prezenta in strainatate a scriitorilor romani: cit de vizibila sau cit de obscura este literatura romana in strainatate.
De care personaj din Dimineata pierduta iti este dor? Pe care ti-l reamintesti mai des, caruia te-ai gindit sa-i continui viata, eventual intr-o nuvela ?
Desi m-ai surprins, nu cred ca e nefireasca intrebarea. Eu sint o fana a romanelor si filmelor politiste (ba chiar ma uit, pe sarite, si la telenovele). Cred ca publicul este interesat de epic si de personaje cu viata lunga si complicata. Ideal ar fi sa continuu personaje din Dimineata pierduta, numai ca personajele pregnante mor pe parcursul romanului. M-am gindit, intr-adevar, sa reiau personaje episodice din Dimineata pierduta, dar nu sint inca hotarita. In schimb, in romanul Provizorat, la care lucrez acum, am reluat personajul principal, pe Letitia Branea, aflata la distanta de citiva ani dupa finalul Drumului egal al fiecarei zile.
Drumul egal al fiecarei zile, debutul tau ca romanciera, era confesiv, cu tuse autobiografice. Cum ai ajuns la Dimineata pierduta, un roman-fresca, o trecere printr-un intreg secol romanesc?
Drumul egal al fiecarei zile are mai putine tuse autobiografice decit se crede. Pina la Dimineata pierduta am mai avut un volum de nuvele, Daruieste-ti o zi de vacanta, care, de fapt, asa cum avea sa observ
