In 1995 Llosa a vizitat pentru prima oară România la invitaţia Editurii Universal Dalsi, a dnei Maria Marian, sprijinită de Uniunea Scriitorilor condusă pe atunci de Laurenţiu Ulici. Nu ştiu cît de mari au fost atunci meritele lui Eugen Uricaru, adjunctul lui Ulici pe "externe", dar cu certitudine, meritul pentru cea de-a doua vizită a lui Llosa în România îi aparţine lui Uricaru. Acesta a pregătit lucrurile cu atîta minuţie, încît a reuşit să preîntîmpine chiar şi eventualele schimbări de ultimă oră de pe agenda unui scriitor atît de solicitat în întreaga lume, cum este Llosa. }in minte că anul trecut pe vremea asta, cînd s-a aflat că ediţia următoare a premiului Ovidius îl va avea cîştigător pe celebrul peruan, au existat voci care au protestat. Ce fel de premiu mai e şi ăsta al cărui cîştigător e cunoscut cu un an înainte ?

Pentru scriitorul român, nu-i vorbă, cei 10.000 de dolari ai Premiului Ovidius sînt o avere, dar pentru autorii din străinătate care au cotă în lumea largă această sumă de-abia e tentantă. Şi, să recunoaştem, deocamdată cel puţin, "Ovidius" e un premiu literar pe care România se laudă că l-a acordat unor scriitori celebri, nu celebrităţile s-au aşezat la coadă, rugîndu-se la Dumnezeu să-l primească, pentru a-şi vedea astfel sporită gloria literară.

Ideea acestui premiu îi aparţine lui Laurenţiu Ulici. El vorbea de un Nobel românesc, care ar fi trebuit să constea într-un cec de o sută de mii de dolari. Nu ştiu de unde ar fi găsit Laurenţiu sponsori serioşi pentru a pune anual la bătaie atîţia bani pentru un premiu literar. Ceea ce contează e că ideea lui nu s-a pierdut, iar "Ovidius" a devenit, după Llosa, mai ales, un premiu şi de palmares, mai consistent decît valoarea sa în bani. Ceea ce, după doar trei ediţii, e un succes strategic pentru viitorul acestui premiu.

Faptul că Llosa a acceptat aces