Profesorii care fac parte din sindicatul "Universitas Timisiensis" se gandesc sa actioneze in Justitie conducerea Universitatii de Vest din Timisoara (UVT) pe motiv ca le refuza sistematic, de luni intregi, semnarea contractului colectiv de munca.
Conform declaratiilor presedintelui sindicatului, Mihai Radan, scandalul dintre cei peste 500 de profesori care fac parte din sindicat si rectorul UVT, Ioan Mihai, a fost declansat pentru ca rectorul insista sa ii marginalizeze si refuza orice forma de comunicare.
Spatiu pentru sindicat - intr-un WC
In privinta contractului colectiv de munca, discutiile au inceput din luna decembrie a anului trecut, cand cele doua parti s-au intalnit, dar nu s-a ajuns la nici un final concret. Sindicalistii au cerut medierea discutiilor de catre Directia de Munca si Solidaritate Sociala (DMSS).
"Fostul director al acestei institutii, Radu Groza, a fost fatis de partea conducerii, ba chiar ne-a amenintat", a afirmat profesorul Radan. Negocierile au fost reluate, tergiversate din nou, iar sindicalistii au cerut din nou ajutorul DMSS. "Nu mai stim ce sa facem. Am cerut si ajutorul Ministerului Educatiei, iar acum asteptam concluzia", a adaugat liderul cadrelor universitare.
Printre problemele reclamate de profesorii din cadrul UVT se afla si nerespectari ale contractului colectiv de munca la nivel de ramura: nu exista o comisie paritara, nu exista fise ale posturilor, se incalca normele didactice, nu se platesc sporurile de 100 la suta pentru orele prestate sambata si duminica, a fost concediata o salariata insarcinata, reprezentantii sindicatului nu sunt invitati la sedintele Senatului si ale consiliilor profesorale ale facultatilor.
O problema stringenta pentru profesori este lipsa unui spatiu unde sa fun