Romania se pregateste sa spuna la revedere Fondului Monetar International, aceasta dupa ce de-a lungul timpului a fost in stare sa duca pana la capat un singur acord stand-by.

In data de 20 octombrie vor reincepe discutiile pe marginea acordului de tip preventiv incheiat in 7 iulie 2004.

Vestea buna ar fi ca reincep negocierile dupa o intrerupere a dialogului cu FMI de mai bine de 9 luni.

Vestea proasta, si exista o veste proasta, ar fi ca luna viitoare nu ar trebui sa ne asteptam la minuni sau daruri.

Aceasta deoarece situatia de acum nu difera cu prea mult de cea din decembrie, cand negociatorii Fondului au decis ca este mai bine sa ia calea aeroportului decat cea a Palatului Victoria.

Timpul ne preseaza, data reuniunii de toamna a Consiliului Director al Fondului Monetar apropiindu-se, iar oficialii de la Bucuresti, remarcati printr-o serie de declaratii si actiuni confuze, nu dau semne ca au raspunsuri transante la inevitabilele intrebari care le vor fi puse.

Nici macar solutii clare in domeniul fiscal nu par sa existe, masurile luate pana acum lasand impresia ca se incearca carpirea in extremis a sacului bugetar.

Nu putine voci au reclamat esecul cotei unice. O teorie care, la o minima analiza, se dovedeste falsa. Nu cota unica vlaguieste bugetul, ci incapacitatea institutionala de a colecta sumele datorate statului.

Aici este marea problema care nu poate fi rezolvata printr-o suprataxare a contribuabilului onest, mereu condamnat sa scoata bani din buzunar pentru altii.

De fapt, aici este cheia problemei, dovada fiind si faptul ca FMI pastreaza solicitarile privind adoptarea unor masuri urgente care sa duca la cresterea incasarilor la buget.

Mai mult, se mentine ingrijorarea fata de evolutia deficitului de cont curent, deficit care forteaza Banca Nationala a Romaniei sa impuna sistemului bancar