Produsul mîndrei noastre lumi

Cele mai zguduitoare crime ce îngrozesc telespectatorii, indiferent că au avut loc într-o şcoală americană ori într-un orăşel românesc, sunt cele comise de copii. Furia lor se dezlănţuie motivată de un rău pe care l-au îndurat fără să se poată apăra sau de răul ce zace în ei, se îndreaptă spre adulţi, spre educatori, spre colegi ori prieteni. Şi oroarea sporeşte cu cît este mai mică şi aşezată comunitatea ce parcurge asemenea experienţă, pentru care nimeni, nicăieri nu este pregătit.

Copilul care ucide are, de obicei, o biografie încărcată de abuzuri şi molestări de toate felurile. El creşte, în cele mai multe cazuri, pe stradă, în nesiguranţă, într-o familie ce se destramă, supus ritmului insuportabil al schimbărilor cărora nici adulţii nu le pot face faţă, şi care au asupra lui impactul cel mai profund, imprevizibil pentru că lui îi lipsesc carapacea sau strategia de apărare.

Copilul criminalul este produsul mîndrei noastre lumi? Sau, invers, lumea de azi face posibilă manifestarea instinctului ucigaş depozitat latent în psihicul infantil, a cărui cruzime o constată educatorii? Cinematografia, mai ales cea americană, s-a dovedit un seismograg sensibil şi a captat căutările şi neliniştile societăţii, multe filme pornind de la cazuri reale. În cultura anglosaxonă, copilul criminal sau adolescentul care într-o bună zi trage în mulţime este ţinta multiplelor cercetări, de psihologie şi sociologie, de pedagogie specializată dar şi figură ce atrage interesul scriitorilor.

Anthony Burgess a îndrăznit, poate primul, să exploreze acest teritoriu alunecos, plin de mine gata să explodeze, în Portocala mecanică (tradusă în româneşte de Domnica Drumea, în colecţia "Raftul întîi" a Editurii Humanitas). Din spaţiul literar britanic vine alt roman, Border Crossing de Pat Barker, ce