Ultimele dupa amieze camerale (si nu numai) au adus, sub cupola Ateneului, nume mari si dezamagiri pe masura, dar si – din nou – laude pentru muzicienii nostri, care la aceasta editie de festival au demonstrat din plin ca pot fi la fel de buni sau chiar mai buni decit multi dintre cei cu o „carte de vizita“ impresionanta. Si, cu siguranta, asta nu este o afirmatie „patriotarda“.
Desi nu a entuziasmat nici in editia 1998, violonistul Shlomo Mintz a fost asteptat cu interes, in dubla ipostaza de solist si dirijor, in concertul prezentat in colaborare cu Orchestra de Camera Radio. Cu toate acestea, surprizele au inceput din primul moment, pentru ca, in Concertul de Doina Rotaru, ansamblul (care a sunat excelent) a fost condus de… flautistul Ion Bogdan Stefanescu, al carui sunet cald, luminos, dublat de o frazare eleganta si o stiinta deosebita in abordarea muzicii contemporane, a incintat publicul. Aplauzele sustinute au fost rasplatite cu o secventa din noul sau CD care este intitulat Circuit (incluzind lucrari romanesti si fiind editat in strainatate) si a fost lansat in pauza. Momentul a fost binevenit, dar poate n-ar fi trebuit anuntat de interpret pe scena, ca un fel de reclama personala!
Apoi, Shlomo Mintz a abordat Concertul de Bruch cu un sunet calitativ (cintind pe o vioara Guarneri 1719), sensibil, dar fara o stralucire aparte, in schimb cu destule „scapari“ de neconceput pentru un solist cu un asemenea renume, aspect repetat, incredibil, si in Capriciul de Paganini oferit ca bis. Si pentru ca „serialul“ schimbarilor neanuntate sa continue, in partea a doua, Mintz a dirijat Serenada nr.1 de Brahms (nicidecum nr.2, asa cum fusese programat), cu o gestica aproximativa, fara o implicare speciala, parcurgind partitura „pe orizontala“, corect dar anost, orchestra raspunzind cu promptitudine cerintelor dirijorale nu prea diversificate, con
