Prin Minciunile femeilor, Ludmila Uliţkaia, probabil cea mai de succes prozatoare contemporană din Rusia, confirmă un talent demn de marile nume ale literaturii ruse.
Toate femeile sincere seamănă între ele, pare să spună cartea, dar fiecare mincinoasă minte în felul ei. O colecţie extraordinară de poveşti-minciuni, spuse cu talent şi neobrăzare, dar fără scop, căci arta feminină de a minţi e ,artă pentru artă", e ficţiune. Mincinoase pot fi toate, fetiţe sau femei mature, mame onorabile sau prostituate. Ciudat însă, din fiecare poveste scornită iese la iveală şi o viaţă cât se poate de reală, care-ţi rupe inima şi te face s-o îndrăgeşti pe mincinoasă. Jenia, femeia care migrează de la o minciună la alta legând poveştile, nu ştie să mintă, dar învaţă arta de a se lăsa minţită, pe care femeile o folosesc îndeobşte cu bărbaţii. Pentru cititorii României literare una dintre aceste povestiri. Minciunile femeilor (Humanitas ,Cartea de pe noptieră") va fi curând în librării. (I.P.)
E mijlocul lui decembrie. Sfârşit de an. Puterile sunt pe sfârşite. Ceaţă şi vânt. Viaţa face o pauză, totul e oprit în loc, aşa cum patinează roata nimerită într-o groapă. Şi în cap se învârtesc încăpăţânate cele două versuri: ,Spre-amiaza vieţii ajuns, fără de veste mă pomenii într-o pădure deasă..." Beznă deasă de tot şi nici o geană de lumină. Ruşine, Jenia, să-ţi fie ruşine!... În cămăruţa mică dorm cei doi băieţi, Saşka şi Grişka. Fiii tăi. Uite masa, pe ea se află o lucrare. Stai şi scrii cu stiloul. Uite oglinda, în ea vezi o femeie de treizeci şi cinci de ani cu ochii mari, cu colţurile gurii aproape căzute, cu sânii mari stând şi ei să cadă, cu picioare frumoase şi glezne subţiri, o femeie care şi-a dat pe uşă afară bărbatul, nu cel mai rău din lumea asta, şi unde mai pui că nu e primul, ci al doilea... Mai vezi în oglinda mare o parte din apartamentul mic, da
