Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OMV trebuie sa achite taxe mai mari

Publicat in HotNews, joi 29 septembrie 2005 ·

"Petrom detine controlul deplin asupra capacitatii de rafinare pentru productia sa interna". Acesta este mesajul transmis investitorilor la bursa de catre Consiliul de Administratie al OMV-Petrom. Aceasta este si dovada ca Wolfgang Ruttenstorfer a intoxicat opinia publica romaneasca, in urma cu cateva saptamani, atunci cand a vorbit despre dependenta Petrom de exporturile de titei.

Reprezentantii companiilor petroliere mai contesta si declaratia potrivit careia, daca ar reduce preturile mai jos decat cotatiile internationale, Petrom ar putea sa fie acuzata de dumping. "Nu este adevarat. Petrom poate sa vanda si la 50 de eurocenti, ca nu ne intereseaza", spune presedintele unei mari companii petroliere.

Am fot primii care am atras atentia, inca din luna februarie, ca "Petrom a fost vandut la pret redus". Fosta guvernare, in cardasie cu o seama de functionari corupti, a semnat contractul de privatizare a Petrom "ca primaru". Capital a atras atentia de la bun inceput ca incasarile din redevente sunt ridicole si ca OMV va castiga, in urmatorii 13 ani, cel putin zece miliarde de euro.

E adevarat ca terenurile petroliere romanesti sunt vechi, au nevoie de investitii imense atat pentru dezvoltare, cat si pentru protectia mediului. Asta nu inseamna, insa, ca Dan Ioan Popescu, Adrian Nastase si chiar si firma de avocati care a reprezentat interesele statului roman trebuie iertati pentru ca si-au pus parafa pe acest contract. Dependenta de FMI a primat interesului national.

Specialistii sustin ca exista mai multe solutii pentru redresarea acestei situatii. Capital nu face decat sa le puna pe taraba.

Pentru mult dicutata chestiune a redeventelor ridicole pe care statul roman le incaseaza de pe urma celor 80 de milioane de barili, echivalent titei, extrasi anual de investitorul austriac OMV din cele 300 de campuri petro

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 28 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 30 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 31 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 43 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°