Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua zona industriala in municipiul Arad

Publicat in Curierul, joi 29 septembrie 2005 ·

Primaria Arad a organizat, ieri, o licitatie publica pentru vazarea a peste 80 de hectare de teren aflat la periferia orasului, unde va fi infiintata a patra zona industriala a orasului, in care sunt asteptate investitii de peste o suta de milioane de euro si crearea a 6.000 de locuri de munca. Primarul Gheorghe Falca a declarat ca peste 60 de firme romanesti si straine sunt interesate de terenuri, jumatate dintre acestea participand la o prima licitatie, care a avut loc miercuri, pentru 80 de hectare din cele 160 disponibile.

Astazi, Primaria organizeaza o a doua licitatie, oferind in total 23 de parcele de teren. "In ultimele luni au existat foarte multe solicitari de la investitori straini pentru terenuri in Arad, astfel ca am decis sa amenajam o noua zona industriala, in sudul orasului, in care se prefigureaza investitii de peste o suta de milioane de euro si crearea a 6.000 de locuri de munca", a spus Falca. Primaria Arad va vinde terenurile cu un pret de pornire de opt euro pe metru patrat, urmand sa incaseze pentru acestea cel putin 12,8 milioane de euro, o parte din bani urmand sa fie folositi pentru crearea utilitatilor din viitorul parc industrial. Municipiul Arad mai are trei parcuri industriale, cel mai vechi si cel mai mare fiind situat in nord-vestul orasului, unde pe o suprafata de 130 de hectare de teren si-au dezvoltat afaceri 40 de firme romanesti si straine, care au investit aproximativ 120 de milioane de euro si au creat 5.000 de locuri de munca.

Primaria Arad a organizat, ieri, o licitatie publica pentru vazarea a peste 80 de hectare de teren aflat la periferia orasului, unde va fi infiintata a patra zona industriala a orasului, in care sunt asteptate investitii de peste o suta de milioane de euro si crearea a 6.000 de locuri de munca. Primarul Gheorghe Falca a declarat ca peste 60 de firme romanesti si straine sunt interesate de tere

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Codul roșu de caniculă, prelungit până marți / Valul de căldură va rămâne și după aceea deasupra Românie / Care vor fi temperaturile maxime

HotNews acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat coduri roșii de caniculă în cea mai mare parte a țării până marți, avertizând că valul de căldură care acoperă România va continua și în zilele ce vor urma. Codul roșu de caniculă de sâmbătă și dumin

Cum ne protejăm pe cod roșu de caniculă? Sfaturile medicului pentru a trece peste zilele cu temperaturi de peste 40 de grade

HotNews acum 59 minute
Astăzi intră în vigoare, în București și mai mult de jumătate din țară, un cod roșu de caniculă. Hidratarea și alimentația corectă, evitarea deplasărilor la amiază sau reducerea lor, pe cât posibil, doar la cele absolut necesare, îmbrăcămintea lejer

Întorsătură de situație în cazul „Rust”: Procesul lui Alec Baldwin a fost anulat pentru viciu de procedură

Adevarul acum o ora
Întorsătură de situație în cazul actorului Alec Baldwin, care este judecat pentru omor prin imprudență,: procesul a fost anulat vineri, 12 iulie, din pricina unui viciu de procedură. Procuratura nu a transmis apărării gloanțe care au legătură cu caz

Alegeri SUA: Biden „promite” că e bine și că va câștiga. Ce spun apropiații lui

Wall-Street.ro acum 49 minute
Un Joe Biden însufleţit a alungat încă o dată speculaţiile cu privire la retragerea sa din cursa pentru Casa Albă, în campanie electorală, în Michigan, notează AFP. Asaltat de parlamentari care îi cer să se retragă şi criticile puternice la adresa s

SUA Donald Trump vine cu o propunere inedită la adresa lui Joe Biden

Ziua Constanta acum 21 minute
Donald Trump a lansat un apel pe reţeaua sa de socializare online adresat contracandidatului său în cursa prezidenţială, Joe Biden, de a face împreună un test cognitiv. Fostul peședinte american a afirmat că el şi Biden ar fi o echipă "pentru prima

Primul stat NATO care plănuiește să doboare rachete ruseşti deasupra Ucrainei. Dilema cu care se confruntă înainte de a ataca

HotNews acum 26 minute
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că Varşovia ia în considerare o propunere din partea Kievului de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul polonez în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian ucrai

Război în Ucraina, ziua 820. Zelenski, așteptat în Marea Britanie pentru o întâlnire cu liderii europeni

Press Alert acum 2 ore
< p> Volodimir Zelenski este așteptat în Marea Britanie săptămâna viitoare pentru a se adresa liderilor europeni, care se reunesc pentru a discuta despre Ucraina, securitatea europeană și democrație, scrie The Guardian. Președintele Ucrainei va efec

UE: X, platforma lui Elon Musk, înşală utilizatorii şi încalcă regulile pentru conţinutul online

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a acuzat vineri platforma de socializate X a lui Elon Musk că înşală utilizatorii şi că încalcă regulile privind conţinutul digital, expunând compania riscului unei amenzi uriaşe, transmite CNBC. Comisia, care este braţul executiv

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

News.ro acum 2 ore
Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui medicament oral pentru slăbit, după ce primele studii, în care a fost testată o versiune a tratamentului, au fost opritdin cauza reacţiilor adverse. Medicamen

Ucraina neagă că ar încerca să își arunce singură în aer două baraje și spune că acuzațiile sunt dezinformări ale rușilor și încercări de intimidare a populației

Ziare.com acum 3 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat vineri că Ucraina plănuieşte să distrugă barajul de la hidrocentrala din Kiev şi lacul său de acumulare Kaniv pentru a da vina pe Rusia, "într-o provocare cinică", însă M

Vremea

București
acum

32°
sâm.

25°/39°
dum.

25°/41°
lun.

25°/42°
mar.

26°/42°
Iasi
acum

33°
sâm.

24°/39°
dum.

24°/40°
lun.

22°/41°
mar.

23°/41°
Constanta
acum

34°
sâm.

25°/34°
dum.

24°/30°
lun.

24°/31°
mar.

25°/31°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

22°/34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

23°/40°
dum.

24°/40°
lun.

22°/39°
mar.

24°/41°