Incepand din acest numar, criticul de film Eugenia Voda scrie despre filmul romanesc pentru cititorii Jurnalului National.
Priviti afisul primului film romanesc lansat in aceasta toamna, "Moartea domnului Lazarescu": in jurul "mortului" intins pe targa, toata lumea e in delir jovial, surade euforic, face semne entuziaste, privind spre obiectiv, adica spre noi. Si, cu siguranta, spre regizorul din spatele obiectivului, Cristi Puiu (despre care am aflat la conferinta de presa ca e, pe platou, de o rigoare chinuitoare, impinsa pana la fanatism, drept pentru care una din principalele lui victime, Luminita Gheorghiu, l-a poreclit "Hitler")... Pana si "mortul" de pe afis e facut sa surada, iar in ochiul lui marit se poate citi un veritabil triumf!
Afisul poate fi citit in dubla cheie.
GUSTUL VICTORIEI. Pe de o parte, trebuie descifrat in el faptul ca avem de-a face cu o echipa castigatoare: o echipa despre care, de pilda, o faimoasa si pretentioasa revista americana, Variety, supranumita "Biblia lumii spectacolului", a putut scrie, negru pe alb: "Jocul actorilor este impecabil. Fara exceptie!". Recunosc: una e sa-ti placa tie, roman, "Moartea domnului Lazarescu", descoperind filmul la premiera mondiala de la Cannes (si transmitand, in aceeasi noapte, catre Jurnalul National, ca e un film excelent), si cu totul altceva sa afli acest lucru din Variety! Serios vorbind, filmul s-a bucurat de ceea ce se cheama o foarte buna presa internationala. Pentru cinematografia romaneasca, felul in care filmul a fost receptat si "a intrat in Europa" (cu o lunga lista de premii, la diverse festivaluri) marcheaza, poate mai spectaculos decat oricand, dupa â89, eliberarea de orice complexe, dar mai ales de complexul provincialismului.
ACTORII. Domnul Lazarescu, bolnavul care moare cu zile, plimbat de la un spital la altul, e de neimaginat altfel decat cu sinceritate
