Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO în Bulgaria

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 29 septembrie 2005 · ·

Bulgaria şi SUA au ajuns la un acord în legãturã cu aproape toate problemele legate de amplasarea de baze americane pe teritoriul bulgar. Ministrul bulgar al apãrãrii, Veselin Bliznakov a convenit cu Robert Loftis, reprezentant al Departamentului de Stat al SUA, ca Bulgaria sã anunţe pânã la 10-15 decembrie o decizie în legãturã cu bazele americane. Acest interval de timp este necesar pentru finalizarea negocierilor cu privire la amplasarea bazelor şi adoptarea unei rezoluţii în acest sens de cãtre forul legislativ bulgar.(I.B.)

Oficialităţi bulgare şi americane vor începe la 4 octombrie, la Sofia, discuţii pe marginea posibilei amplasări de baze militare ale armatei SUA în Bulgaria, a anunţat ministrul de externe de la Sofia, Ivailo Kalfin. Negocierile vor fi purtate de ambasadorul bulgar la NATO, Liubomir Ivanov, şi de Robert Loftis, de la Departamentul de Stat al SUA. După cum a precizat ministrul bulgar, bazele vor fi "facilităţi militaro-tehnice care vor fi utilizate în comun de către cele două state". Prima rundă a convorbirilor bilaterale pe această temă a avut loc în luna mai, pe baza planurilor Washingtonului de restructurare a prezenţei militare americane în Europa. La sfârşitul săptămânii trecute, fostul ministru bulgar de externe Solomon Pasi, care prezidează comitetul parlamentar pentru relaţii externe, a anunţat că poligonul de la Novo Selo, aeroportul de la Bezmer şi portul Burgas au fãcut subiectul negocierilor între NATO şi Bulgaria. De altfel, o delegaţie militară a NATO urmează să sosească în Bulgaria la 1 octombrie pentru discuţii pe această temă cu noul guvern de la Sofia. (I.B.)

Bulgaria şi SUA au ajuns la un acord în legãturã cu aproape toate problemele legate de amplasarea de baze americane pe teritoriul bulgar. Ministrul bulgar al apãrãrii, Veselin Bliznakov a convenit cu Robert Loftis, reprezentant al Departamentului de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 6 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 9 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 5 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 5 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 7 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 6 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/29°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/23°
lun.

17°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/33°