- Social - nr. 192 / 29 Septembrie, 2005 Ieri, Orasul Florilor, la Cimitirul Eroilor Romani, a gazduit, pentru aproximativ o ora, manifestarile solemne dedicate cinstirii memoriei celor care, la 28 septembrie 1944, inroseau cu sangele lor aceste meleaguri romanesti in incercarea reusita de alungare a trupelor naziste si horthyste. Evocarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al Romaniei si cu o scurta slujba reliogioasa de pomenire si a continuat cu alocutiunile generalului de divizie (r) Ion Scrieciu, ale primarului Targu-Muresului, dr. Dorin Florea, si ale unui reprezentant al elevilor de la Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian", cu totii readucand in memoria publicului prezent faptele de adevarata si unica vitejie multumita carora noi putem exista astazi aici, liberi si independenti. Depunerea de coroane de flori aferenta oricarui asemenea eveniment omagial a fost onorata de reprezentanti ai Organizatiei judetene a cadrelor militare in rezerva si retragere Mures, Prefecturii Mures, Consiliului Judetean Mures, Primariei Targu-Mures, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Directiei de Sanatate Publica, PSD, PRM, Uniunii "Vatra Romaneasca", Asociatiei "21 Decembrie - Oras Martir", precum si de elevi ai colegiilor nationale "Alexandru Papiu Ilarian" si "Unirea" din Targu-Mures, impreuna cu cadrele lor didactice. "Nici o institutie care nu e prezenta aici nu are nici o scuza in fata mormintelor si osemintelor eroilor nostri". Cuvintele au fost rostite de primarul Dorin Florea, care remarca, cu multa amaraciune in glas, ipocrizia de care dau dovada unii concetateni de-ai nostri atunci cand vine vorba de fluturarea sintagmei de aparatori ai fiintei nationale, in fapt o sintagma numai buna pentru diletantism de orice fel, inclusiv politic. Remarca edilul sef nu numai neonorarea manifestarii omagiale inchinate eroilor neam