Săptămâna aceasta mi-am dedicat interesul filmelor oarecum istorice, mai exact, unora pur europene şi unora hibridizate prin aport american. Am fost cam dezamăgită în privinţa primelor, tind să cred că reţeta cea bună e încorporată în ultimele. Afirmaţia se rezumă însă la peliculele văzute în intervalulul de timp precizat anterior.

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar, de ceva timp (eu una aş spune cam din anii '80 şi aş da vina pe Tavernier), filmele despre Evul Mediu - cele europene, de obicei - au fost invadate de sordid şi grotesc. Asta în timp ce cele despre Antichitate şi-au păstrat curăţenia pe care le-a conferit-o vechiul Hollywood. Trist, mi-am duc aminte de un film de Eisenstein din 1938, Alexandr Nevski, în care cavalerii teutoni erau albi ca neaua. Aşa că romanul/grecul pare să fi ieşit dintr-un cadru al unei reclame la detergent (nu, nu mă refer la cea cu bunicul din mină), iar bietul european medieval, dintr-o cocină de porci. Acest stereotip este perpetuat şi de lungmetrajul Anazapta, care se deschide cu o secvenţă în care o doamnă de origine nobilă este căutată de păduchi. În rest, mult noroi, jeg peste tot şi toate personajele, plus întreg vocabularul grotescului: înjunghierea unui nou-născut, un viol colectiv, tone de sânge şi de morţi, decesul colectiv fiind cauzat de un blestem - eroina e singura care rămâne în viaţă, pentru că eroul, mort dinainte ca acţiunea să înceapă şi aproape mort în nenumărate momente din cursul filmului, e doar o încarnare temporară a unei stafii. Vestea bună este că orice ţăran medieval ştia să facă respiraţie artificială. Finalul îţi dă informaţii lămuritoare despre ciuma neagră. Nu înţelegi de ce, pentru că prezenţa ei în lungmetraj e infinitezimală. Păcat de actriţa Lena Heady, că are potenţial şi nu merită ca highlight-ul rolului ei să fie o masturbare pe lângă o centură de castitate. Care, oricum, nu pare