Nu credeam că voi ajunge să scriu vreodată asta, dar iată că se întîmplă: am o veste bună pentru domnii Geoană şi Iliescu, de la PSD, care deplîngeau, de curînd, deficitul de intelectuali de stînga. Intelectuali de stînga există în ţara asta, cîtă frunză şi iarbă. Există doar o mică problemă, exact ca în bancul acela cu anunţul de la Radio Erevan: e perfect adevărat, doar cu o mică corecţie. Ei nu sînt nici intelectuali, şi nici nu sînt de stînga. Dar, aşa cum vom vedea, asta nu e ceva care să-l deranjeze pe intelectualul de stînga. Dimpotrivă, demonstrează cît de mult s-a ridicat el deasupra "meandrelor concretului". Intelectualitatea din România era năpăstuită şi înainte de instaurarea comunismului. După 1945 s-a întîmplat însă ceva fundamental rău. La putere, în această ţară, a venit o mişcare al cărei scop declarat era eliminarea culturii burgheze şi a reprezentanţilor săi. A fi un intelectual autentic era posibil doar sub specia rezistenţei. Nu neapărat ca disident, desigur, dar măcar ca rezistent nedeclarat, măcar în regimul vieţii duble, asumîndu-ţi minciuna în public şi respingînd-o în spaţiul privat sau cînd regimul privea, pentru o clipă, în altă parte. De aceea, intelectualul autentic era, înainte de orice, omul unui proiect individual. Fiecare carte de valoare din acea perioadă are o poveste tristă, pentru că în compoziţia ei a intrat şi o măsură de singurătate. În acest timp, spaţiul public era invadat de o nouă creatură, ieşită din retortele partidului comunist. Un comisar cultural, a cărui funcţie primară era aceea de a înlătura orice urmă de gîndire critică. Trăsătura principală a acestui personaj este că el e omul instituţiilor. El venea la pachet, cu repartiţie de la centru, odată cu maşinile de scris şi cu birourile cu dosare. Doar reşoul era adus de acasă. Aceasta este "intelectualitatea" cu care ne-am trezit pe cap după 1989. Regimul Iliescu a în