În aerul greu al zilei de august, pescarul stă concentrat pe malul Dîmboviţei, la doi paşi de Podul Grozăveşti. "Ion Cîmpeanu, fost economist, pensionar umilit şi pescar amator" - se prezintă bărbatul de vreo 60 de ani de pe malul gîrlei, îmbrăcat cu pantaloni la dungă asortaţi cu bluza cafenie. El face parte din acea categorie de pescari pe care nu o să-i găseşti pe vreun forum specializat, nu o să-i vezi înscrişi în asociaţii de profil. De la ei nu o să auzi poveşti fantastice cu peşti uriaşi care rup lanseta, cel mult despre caraşi de două kile sau "trecuţi de palmă", cum zic pescarii. Stă pe un scăunel pliant şi priveşte atent cele două undiţe. Supărarea domnului Ion n-are margini, căci îi e din ce în ce mai greu să-şi împace pasiunea din tinereţe. Pentru că la bălţile la care mai mergea în timpul liber, acum 15 ani, taxa ajunge astăzi şi la 30 de milioane pe an, pe care cum să le plătească din pensia de 3 milione jumate?; pentru că nu mai există transport preorăşenesc pe care avea abonament, acum microbuzele pînă la barajul Mihăileşti, de exemplu, i-ar seca buzunarul cu 120.000 săptămînal; pentru că acum îi tulbură apele "urîtăniile aste" - zice supărat arătînd doi copii ai străzii care se bălăceau chiar între cîrligele lui. Domnul Ion vine din Şoseaua Giurgiului la pescuit pe malul Dîmboviţei, de cîte ori îl lasă boala şi treburile casei: "Uneori şi de trei ori pe săptămînă, iar nevasta nu se supără, baiul e că nu-i duc peşte de ajuns" - glumeşte cu amărăciune bătrînul. Azi nu a prins mare lucru, cinci peştişori cărora le va da drumul la plecare că nici de-o saramură nu-i ajung. Altădată putea să suplinească două-trei mese cu peştele prins prin bălţile de la marginea Bucureştiului, acum aşteaptă sărbătorile să vadă carne sau peşte pe masă. Nu pregetă să le tragă nişte înjurături "capitaliştilor nenorociţi", "jigodiilor" care l-au privat de această plăcere la bă