un dialog între Mario VARGAS LLOSA şi Gabriel LIICEANU Marţi, 20 septembrie, a avut loc la Bucureşti, în cadrul conferinţelor Microsoft, o întîlnire a publicului românesc cu scriitorul Mario Vargas Llosa, moderată de filozoful Gabriel Liiceanu. Reluăm, în Dilema veche, partea literară a unei lungi conversaţii cu mai multe mize dintre cei doi scriitori, mulţumindu-le atît protagoniştilor şi organizatorilor (Companiei Microsoft - România, doamnei Adriana Babeţi şi domnului Mircea Mihăieş), cît şi doamnei Teodora Stanciu de la Radio România Cultural, sursa noastră de o claritate inegalabilă. Întreaga convorbire o veţi putea citi în numărul viitor al revistei Orizont. (S. S.) Gabriel Liiceanu: [...] Atunci cînd am citit Peştele în apă, cartea de memorii a lui Vargas Llosa, ceea ce m-a impresionat a fost un copil de 11 ani care intra în adolescenţă marcat de o traumă - relaţia cu tatăl. Mario Vargas Llosa creşte într-o atmosferă afectivă formidabilă, în familia mamei, după care tatăl îşi face intrarea în scenă. Brutalitatea cu care copilul trece de la afecţiunea clanului matern la severitatea, sadismul tatălui, marchează un şoc biografic. Cum aţi reuşit să vă smulgeţi traumei iniţiale din biografia dvs.? Mario Vargas Llosa: [...] Faptul că l-am cunoscut pe tata la 11 ani - un tată pe care eu îl credeam mort, pentru că familia mea foarte catolică se ruşina de divorţul părinţilor mei - a fost o experienţă extrem de dură a copilăriei mele. Cred că acestei întîmplări îi datorez două experienţe decisive: prezenţa unui tată autoritar m-a făcut să detest, de mic, autoritarismul. În al doilea rînd, cred că vocaţia mea literară ar fi evoluat diferit dacă tatăl meu nu i-ar fi fost atît de ostil. El asocia această vocaţie cu viaţa boemă, cu eşecul economic şi cu o viaţă mai curînd marginală şi oarecum extravagantă. Una dintre formele indirecte de rezistenţă la această autoritate atî