In ianuarie 1999, Costestiul de Valcea, o comuna cu vreo 3.600 de suflete, a intrat in cartile de istorie. Localitatea, care se mandreste azi ca are un medic stomatolog, a fost teatrul unei batalii demne de Evul Mediu. Aici, pe Drumul European 67, 15-20.000 de mineri condusi de Miron Cozma au rupt cu bataia, la propriu, vreo 10.000 de jandarmi.
Bombardamente cu pietre, capete sparte, urlete, oameni cu picioarele rupte carati pe brate, oameni tusind sa-si dea sufletul in norii albiciosi de gaze lacrimogene – totul transmis in direct la TV, sa vada o lume intreaga ce se intampla in Costesti, Romania, Europa, in pragul intrarii in secolul XXI.
"Umflata" lui nea Ionel, fadroma care a carat in spate o mineriada
La inceputul lui ’99, Miron Cozma era, perceput in Vale ca un fel de Robin Hood sindical. Seful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului batea cu pumnul in masa la fiecare negociere si smulgea de la Guvernul cel bogat salarii mari pentru minerii cei saraci. Salariile astea pareau imense oriunde, numai in Petrosani nu.
Valea era zona cea mai scumpa din Romania. Aici, guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria au ingropat miliarde si miliarde de dolari si n-a crescut nimic, nici o investitie, „locurile de munca alternative" din turism sau cules de ciuperci fiind doar niste vorbe frumoase pentru FMI si Banca Mondiala.
De aceea, o familie medie din Vale, compusa dintr-o nevasta, trei-patru copii, plus, eventual, niste parinti batrani, traia din leafa de la mina a sotului. Din acest motiv, pentru salariul asta, toti ortacii erau gata sa faca moarte de om si sa il urmeze orbeste pe Cozma.
Iar Cozma, refuzat de Guvern la ultima negociere, agita de doua zile Valea cu vorbe gen „ne lasa sa murim de foame!". La Bucuresti, liniste. Pe principiul ca nu e bine sa iasa in fata la chestii nasoale, Berc
