Domnule preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, În primul rînd aflaţi despre mine că sînt bine, deşi nu mai sînt în acelaşi loc în care ne-am întîlnit ultima oară (ceea ce vă doresc şi dvs., atît în privinţa stării, cît şi în privinţa locului). După cum probabil aţi remarcat, am plecat vinerea trecută după prînz din sala Senatului, exact în momentul în care discuţiile legate de Legea calului au atins cote incendiare (o să vedeţi imediat cum de se leagă totul). Alături de colegul Nicolae Vlad Popa (senator de Braşov, în a cărui maşină am şi urcat, finalmente) am pornit în scurt timp spre Strasbourg. Am zis să nu luăm avionul, ca toţi ceilalţi, ci să mergem cu maşina pînă în buza Parlamentului European (locaţia franceză) - ceea ce, ca să nu vă mai prelungesc suspansul, aflaţi că am şi reuşit, intrînd în Europa aşa, pe îndelete, în limitele vitezei admise de-a latul a trei ţări şi cu România patru. Ploua în Piaţa Romană cînd am trecut pe-acolo, ploua la Otopeni, ploua la Cornu, ploua la Sinaia. Drum şerpuit, maşini multe, ploaie cît să te nevrozezi. Ceea ce m-a impresionat, dle preşedinte, după ieşirea din Braşov, au fost doi mînji ce păşteau aparent absenţi în stînga şoselei; n-am mai văzut niciodată aşa ceva: sub ploaie, din spinarea lor ieşeau aburi! Nu trăgeau în ham, nici nu alergau; şi totuşi, o ceaţă albă şi rară se clătina mai sus de crupa lor, ieşind din caierul de piele al coastelor mai curînd slăbănoage. În ploaia aceea rece ce nu mai contenea, de zile şi zile, am avut o clipă senzaţia că cei doi cai tineri sînt singurele fiinţe vii şi calde din ţară. Dar să lăsăm poezia, doar nu de asta ne-aţi trimis la Parlamentul European! Abia seara, pe la 19h, cînd tocmai ieşeam din Sebeş, ploaia s-a oprit. Bătea de miezul nopţii cînd am ajuns la Arad şi am tras la hotel; poate capcanele legii de deunăzi sau poate spinările cu aburi de pe drum m-au făcut să adorm mai