Revista Tango (redactor-şef Alice Năstase, editată de trustul Intact), una din ultimele apărute în domeniu, încearcă să impună un nou concept, să se adreseze unui alt segment de audienţă feminină. E drept că în domeniu trebuie să fi foarte nuanţat, pentru că există, deja, o concurenţă foarte mare. După Tabu, care a fost prima publicaţie ce s-a dorit un soi de metarevistă, avînd în target femeile capabile să se detaşeze ironic de mai vechile Avantaje, Unica, chiar Cosmopolitan, revistei Tango nu i-a fost uşor să-şi găsească culoarul potrivit. Aşa că a păstrat ideea de dosar tematic, pe care îl tratează însă pe un ton oscilînd între serios şi poetico-sentimental. Căruia i se adaugă o serie de articole critice, la adresa unor - să le spunem - neregularităţi sociale, pe un ton vehement în limite moderate; interviurile, uriaşe, situîndu-se undeva între indiscreţie şi conversaţie casual, dar posibile printr-o francheţe şi o - cel puţin - aparentă curiozitate naturală a întrebărilor; şi, în sfîrşit, articolele voit ironice, de critică la adresa altor publicaţii, de pildă, care, deşi nu lipsite, pe alocuri, de savoare, cad, de multe ori, în patima umorului îngroşat şi a vulgarităţii. În această ultimă manieră sînt tratate şi articolele de informaţii şi îndemnuri sexuale, nelipsite din orice revistă pentru femei, care se respectă: acolo însă, îngroşarea merge ca răspuns la sastisirea provocată de prea multele sfaturi pe această temă. Dar s-o luăm pe rînd: dosarul numărului din septembrie e mai puţin sentimental decît al celui precedent. Poate şi din cauză că una din autoarele lui este Simona Catrina, vechea parteneră a Alicei Năstase din Naţionalul de altădată: ele două, pe atunci, făceau şi desfăceau vedete, la limita dintre sclipire şi vulgaritate. Recunosc, de multe ori eram de acord cu ce spuneau, deşi nu-mi plăcea tonul bîrfitor. Simona Catrina scrie, şi aici, în binecun