Incepand de anul viitor, pe langa scumpiri majore la energie si gaze, romanii vor plati taxe si impozite mult mai mari ca in acest an si, in plus, vor achita noi taxe. Ministerul Finantelor a publicat, pe site-ul institutiei, Proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, fiind astfel supus dezbaterii publice, inainte de a fi aprobat de Guvern.
Reprezentantii Ministerului Finantelor au operat modificari radicale in ce priveste impozitarea tranzactiilor imobiliare, precum si la impozitele pe cladiri si vehicule. Din 2006, vor fi impozitate cu 16% veniturile din dividende, dobanzi si castiguri de capital .
Accizele la alcool, tutun, carburanti si electricitate vor fi majorate de la jumatatea anului viitor. Iar companiile vor plati un nou impozit, reprezentand 0,5% din valoarea imobilizarilor corporale – terenuri si constructii. Sunt scutite un an de la plata acestui impozit firmele nou-infiintate.
Si, nu in ultimul rand, noul Cod Fiscal vine cu modificari substantiale de proceduri de calcul si de aplicare a taxelor si impozitelor.
Mai putine scutiri de la plata TVA
Un capitol distinct face referire la sfera de aplicabilitate a TVA. Potrivit actului normativ, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, plafonul de scutire de la plata taxei pe valoarea adaugata va fi redus semnificativ.
Neinregistrate in prezent ca platitoare de TVA, firmele care obtin in anul precedent aderarii Romaniei la UE o cifra de afaceri care depaseste echivalentul in lei a 35.000 de euro vor fi obligate sa plateasca aceasta taxa.
De cealalta parte, importul de gaze prin sistemul de distributie a gazului si importul de energie electrica sunt incluse in categoria scutirilor de TVA de import. Beneficiarii livrarilor de gaze si energie vor trebui insa sa plateasca TVA. Nivelul de 19% al TVA va fi