- Social - nr. 193 / 30 Septembrie, 2005 Desi se cunoaste foarte bine faptul ca in lipsa unui pasaport valabil nu putem calatori in alte state, deci nu putem trece frontierele tarii, viata ne dovedeste ca sunt, totusi, semeni de-ai nostri care incearca marea cu degetul, respectiv sa treaca fraudulos granitele, devenite tot mai putin accesibile acestora, ca urmare a investitiilor realizate pentru securizarea frontierei de vest, in perspectiva aderarii Romaniei la U.E. In vara, cateva zile au tinut capul de afis romanii care se intorceau acasa, pentru petrecerea concediilor in mijlocul familiilor, romani care, plecati in strainatate cu un pasaport valabil, au "uitat" sa respecte prevederile legale, astfel ca au depasit termenul legal de sedere in strainatate, conform prevederilor Conventiei de aplicare a Acordului Schengen, din 14 iunie 1985. Cum perspectiva implinirii dezideratului de acceptare a Romaniei in randul statelor membre ale U.E. este tot mai aproape, este normal ca organele abilitate sa fie tot mai atente la modul in care romanii respecta legislatia in domeniu. In ce priveste pasaportul este bine de stiut ca unui cetatean roman i se poate refuza, temporar, eliberarea acestuia, iar daca i-a fost eliberat ii poate fi retras, ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia. Situatiile in care se aplica aceste masuri restrictive se inregistreaza atunci cand un cetatean roman a savarsit, in strainatate, fapte de natura sa aduca atingere sigurantei nationale, ordinii publice, protectiei sanatatii sau moralei sau drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei si, nu in ultimul rand, cand persoana respectiva face obiectul urmaririi penale. Retinerea pasaportului poate fi pe un interval cuprins intre un an si cinci ani, perioada fiind stabilita in functie de gravitatea faptelor comise si consecintele lor. Masura retinerii pasaportului o ia Di