"Slamno, unde eşti fă, că te cheamă cocoana?" Dintr-un bordei din spatele curţii, apăru o fetişcană năltuţă, neagră ca tăciunele şi cu ochii cîrpiţi de somn. Trezită de strigăte, ţiganca n-avu timp să-şi aranjeze rochia, nici să-şi îndrepte basmaua, nici să-şi şteargă obrazul umflat de un somn prost şi luat pe apucatea. "Pă unde umbli fă, o certă un ţigan bătrîn, că dă cînd te strigă cocoana." "Care cocoană?" - întrebă aiurită Slamna. "A mare, cum care." Speriată, ţiganca îşi ridică fustele şi alergă spre odaia cocoanei. "Pă unde mi-ai umblat cioară? - o apostrofă cocoana Marghioala de cum o văzu. Te cat de la 12 ceasuri dăn zi şi tu umbli haimana pă poduri... Adusei ghermeşutu şi rochia?" "Păi să vezi cocoană, că io am plecat să iau rochia dă la prăvălia lui Hristache abagiul. Am luat-o pă uliţa de la fîntîna astupată ca să dau mai răpede în cîrciuma lu Ghiţă Pătatu. Da' nici n-apucai bine să intru în uliţă că săriră pă mine cîinii Anicăi văduva, aia nebuna ce cerşăşte pă poduri la Sfînta Vineri. Şi de nu era Ilie suditu, ăla de-i vizitiu la casa negustorească, să sară cu biciu, praf mă făceau. Că io, cocoană, alerg cît îi ziulica şi nici iminei în picere n-am, nici cămaşa în spate şi..." "Ho, pui de cioară, că ţi-oi lua şi rochie şi papuci, numai să vină dumnealui dă la moşie. Acu zi unde-i rochia, că-i musai s-o văd." "Păi, stai, cocoană, că să vezi, după ce trecui de cîinii Anichii, o luai pă lîngă gardurile sfintei Mitropolii şi d-acolo ieşii direct în Podul Calicilor. Acolo ce să vezi, lume ca la urs. M-am dus şi eu să văz, că...de, prea să adunaseră toţi. Şi ce să vezi cocoana, popa Ignat, ăla de la biserica cu brad ce-a căzut la cutremurul dă anul trecut dă n-a rămas decît uşa de la intrare în picere, cum zisei, popa Ignat, ce-l ştie dumnealui boierul că tot venea pă la curtea boierească că să ţinea cu una Niţa chelăreasa dă era chelăreasă la dumnealui boie