Raul, golul 50
Spaniolii s-au obisnuit deja cu spectacolul. Realul asta si este: o masina de produs spectacol, iar fanii vin in primul rand pentru a asista la o seara magica.
Zecile de mii de fani nici nu se asezasera bine pe scaune cand Raul a deschis scorul, marcand cel de-al 50-lea sau gol in Liga Campionilor. Performanta unica a capitanului a intarit senzatia ca elenilor li s-a rezervat in aceasta superproductie doar rol de figuranti.
Si totusi, vuietul tribunelor n-a fost suficient. Spectacolul pentru care au venit suporterii a intarziat sa apara. Agasati de centrarile lui Beckham, grecii n-au vrut sa moara, iar debutul reprizei secunde a adus lovitura de teatru.
Golul ?figurantilor?, marcat de Kafes, a fost ratat de mare parte dintre spectatori, intarziati prin restaurantele de sub tribuna. A urmat chinul. Murmurul fanilor s-a intetit pe masura ce, pe teren, Roberto Carlos, Julio Baptista, Robinho si Raul semanau mai mult cu exponate in muzeul figurilor de ceara, decat cu stapanii Galaxiei.
Salvatorul Soldado
In cele din urma, a fost nevoie de sageata ?muritorului? Soldado, un anonim in constelatia Realului, pentru ca indraznetii greci sa fie, asemenea titanilor din legenda, azvarliti inapoi, in tarana. O victorie chinuita, la limita, intampinata de ?templul? Bernabeu cu satisfactie.
Spaniolii au descoperit ca, pana la urma, in lipsa show-ului, sunt bune si cele trei puncte care le pastreaza echipa in cartile calificarii. (Emilia Sercan, Madrid)
?You never walk alone?. Englezii, anti-Chelsea
Rostit din sute de piepturi, ?You never walk alone? se loveste de peretii pub-ului. N-am reusit sa patrundem pe stadion, dar in bar atmosfera rivalizeaza cu cea de pe stadion. Fanii ?cormoranilor? sunt indarjiti, racnesc imnul echipei lor, pauzele fiind scurte si udate cu valuri de bere. Toti urasc Chelsea, e