O masa simandicoasa, cu invitati romani, la ambasada unei tari bogate. Oaspetii sunt infratitii de ultima ora ai unui targ din Moldova cu un burg din Vest.

Intelectualitate marunta de provincie, functionari ai primariei si, cum se intampla intotdeauna, cand vine cazul de o pleasca, trei-patru indivizi, despre care nimeni nu poate sa spuna cum s-au lipit de grup. Numai lume nevoiajata, pentru care pana si un drum zdruncinat pana la Bucuresti e un eveniment. Invitatia la ambasada a sosit pe neasteptate, astfel ca abia in autobuzul care-i aduce in Capitala primarul si secretarul descopera gaurile negre din protocol: cineva a uitat pachetul cu oua incondeiate si ii brodate, altcineva n-a scris inca discursul, amanta profesorului de engleza se exprima in trei limbi cu un puternic accent de Husi, popa Cucu s-a pisat pe el de beat ce-i. Gazdele insa nu par sa remarce stanjeneala invitatilor si, dupa un scurt ritual diplomatic, acestia sunt indemnati sa ia loc si sa se bucure de multimea si savoarea bucatelor aduse de fratiorii din Germania, niste domni pantecosi, rumeni la fata, veseli nevoie mare si plini de intelegere pentru starea de spirit a popii.

Snapsul, vanatul, carnatii, maionezele si celelalte preparate din tavi si ulcele sunt bavareze, dar apa minerala e de-a noastra. Fapt care ii face pe romani sa se uite, ca la un semn, unii la altii, cu un sentiment tainic, necunoscut, de solidaritate si usurare.

Usurare, deoarece darurile burtosilor si cuvantarea exagerat de entuziasta a ambasadorului le-au dat un timp senzatia ca au gresit usa si ca au nimerit la banchetul unui grup parlamentar, iar solidaritate, pentru ca si o singura sticla de Borsec ar fi fost de ajuns ca sa aiba ce-si zice asa, mai liber intre ei. Caltabosii si brewurstii dispar cei dintai dupa mese, insa cu vanatul, intelighentia targului are probleme fiindca nici profesorul de zoologi