Pentru a se vedea ca momentul se inscrie in logica unei justitii eliberate, in fine, de sub presiunile politicului, era nevoie de o noua condamnare a lui Miron Cozma. Miercuri, 28 septembrie 2005, am putut urmari un nou episod din amestecul de telenovela latino-americana si literatura scrisa de Caragiale care e viata publica romaneasca.
Episodul s-a numit arestarea lui Miron Cozma.
Curtea de Casatie si Justitie l-a condamnat pe Miron Cozma la 10 ani de inchisoare pentru mineriada din 1999. Acuzatia: subminarea puterii de stat. Consecinta a deciziei: numitul urma sa fie arestat. Si-a fost arestat. In direct si la ora de varf, dupa ce tinuse o conferinta de presa la Otopeni, pentru a denunta ceea ce el a numit "o decizie politica".
Miron Cozma a fost eliberat cu ceva timp in urma, dupa o sedere de 7 ani si 8 luni la inchisoare. Pentru cineva care a apucat sa traiasca fie si o zi in libertate, dupa ani de puscarie, o arestare e ca o lovitura de baros administrata personalitatii. Practic, omul se prabuseste.
Miron Cozma nu trada nimic din simptomele ditamai omului ajuns clatita. Dimpotriva, era vesel nevoie mare si vioi ca un cintezoi. Televiziunile l-au surprins si l-au difuzat sarutandu-si indelung iubita, coborand din automobilul luxos si oferindu-se binedispus politistilor, fericiti si ei ca sunt dati la televizor.
Vor spune unii ca bunastarea sufleteasca a lui Miron Cozma se intemeiaza pe constiinta ca va sta la puscarie maximum doua-trei saptamani. Sa aiba dreptate?
Nici vorba.
Tarasenia de miercuri seara e de la un capat la altul un montaj literar-artistic, regizat de Regimul Basescu pentru a-l folosi pe Miron Cozma in rezolvarea propriilor interese. Un montaj literar-artistic ticluit cu stiinta si complicitatea celui care si-a zis Luceafarul Huilei.
Daca n-ar fi asa, Miron Cozma n-ar fi fost arestat in pr
