- D'apăi eu le-am zis că vine apa mare, că m-or sunat în miez de noapte de la judeţ să-mi dea avertijment, da' ei nici de-ai dracu' n-a vrut să iasă din case să curăţăm şanţurili... - Hai bre, nea Mitică, că nu-i adevărat, a ieşit oamenii, ce, mata pui că n-a fost alde Ilie şi Porumbeştii?! A ieşit juma' dă sat, da' a fost apa mare, n-aveai ce-i face. - A ieşit pă dracu', am ieşit eu, mata şi cu încă zece bezmetici. Şi e kilometri întregi de şanţ, abia dacă am reuşit să tăiem bureanul, d'apăi să mai adîncim vadul! - Restul a fost ocupaţi cu sacii şi cu nisipul... - Aha, trei saci umpluţi şi gata, li s-a făcut sete de-au zăcut la cîrciumă toată ziua. Las' că i-a potolit Dumnezeu, le-a dat udătură de-or pomeni-o şi pe lumea ailaltă! În uliţa satului năpădit de ape s-a adunat mai toată lumea. Ai lui Ilie, Porumbeştii şi alţi cîţiva care n-au vrut să iasă la adîncit de şanţuri stau mai departe bombănind amintiri de la puhoaiele de-acum cinci ani: că primar era tot Mitică şi că a dosit bună parte din sacii cu ciment şi din fierul-beton venite de la Bucureşti. A dat ajutoare la vreo cîţiva aleşi numai el ştie cum şi-apoi le-a cumpărat şi cimentul, şi fierul, la preţuri de nimic. "D'aia are acu' ditamai căsoiul, că ăştia din neamu' lu' Mitică n-a fost niciodată gospodari, doar cu gură mare, aşa a şi nimerit Mitică primar, că n-a avut nimeni în sat gură mai mare decît el!" - aruncă printre dinţi unul înalt şi slab, sprijinit într-o coadă de lopată. - Ce zici, Costele? Mai ai curaj să zici ceva după ce m-ai înjurat de mamă cînd ţi-am zis să ieşi la lopată? - Nu te-am înjurat, bre, primare... - Cum nu m-ai înjurat, mă? Nu mi-ai zis să mă duc în mama cu liberalii mei cu tot şi să desfund şanţurili cu Tăriceanu şi cu Băsescu? - Ai, bre, nea Mitică, că era glumă... - Glumă îi zici tu acuma, Costele, da' de ieşit, n-ai ieşit la şanţuri. Măcar p-ăla din faţa cîrciumii dacă îl curăţ