Robinetul cu motiuni al PSD este departe de a fi secat. La doar o zi dupa ce le-a fost respinsa ultima motiune din Camera Deputatilor, Adrian Nastase a anuntat ca partidul sau pregateste altele pe tema justitiei.
"Aceste lucruri sunt mai importante pentru ca, de acum inainte, lucrurile care se intampla in zona Parchetului vor putea fi aduse in discutie in cadrul Parlamentului sub forma unor motiuni simple adresate ministrului Justitiei, adresate de fapt Guvernului", a declarat liderul PSD. Social-democratii au depus deja in aceasta toamna trei motiuni simple la Camera si una la Senat. Aici trebuie mentionat ca, fie si in cazul in care ar fi fost admise, acestea nu ar fi avut nici un efect pentru ca motiunile simple nu au finalitate practica, ci doar exprima pozitia Camerei respective intr-o anumita problema.
Conform presedintelui executiv al PSD, motivul acestor viitoare motiuni este dat de evolutiile recente din zona Justitiei. "In mod evident, punerea sub controlul ministrului Justitiei, prin dreptul de a numi, practic discretionar, conducerea Parchetului, conducerea PNA (...), creeaza premisele pentru un subiectivism care inseamna intotdeauna o dominanta politica pentru Justitie", a sustinut presedintele Camerei Deputatilor.
In ce priveste avertizarea Guvernului conform careia, daca CSM nu se incadreaza in limitele unui anumit buget, i se vor sista fondurile, Nastase a apreciat ca Guvernul nu se manifesta doar prin modificari institutionale, ci si prin presiuni de ordin financiar.
"Aceasta amenintare, evident, are scopul de a pune o anumita presiune asupra unor reprezentanti, ai unor membri ai CSM care sunt mai putin docili", a mai declarat Nastase.
Totusi, momentan, pesedistii se feresc sa depuna o motiune de cenzura care ar putea da jos Guvernul sau provoca anticipate. "Motiunea de cenzura reprezinta o solutie extrema, ea poate fi