Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Ujeniuc are dosar penal pentru coruptie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2005 ·

La numai 24 de ore dupa ce deputatul PNL Dragos Ujeniuc a reclamat faptul ca procurorul general al Romaniei a "supervizat" plangerea penala formulata de grupul parlamentar al Partidului National La numai 24 de ore dupa ce deputatul PNL Dragos Ujeniuc a reclamat faptul ca procurorul general al Romaniei a "supervizat" plangerea penala formulata de grupul parlamentar al Partidului National Liberal impotriva lui Adrian Nastase, au aparut si reactiile. Pozitia cea mai vehementa a avut-o chiar procurorul general, Ilie Botos, care a dezvaluit ca Ujeniuc este unul dintre cei 22 de parlamentari care fac obiectul unor dosare penale de coruptie. Cele 22 de dosare care ii vizeaza pe parlamentari vor ajunge la Departamentul National Anticoruptie. "Se fac tot felul de presiuni asupra Ministerului Public, chiar de catre persoanele vizate in anchete", a spus Botos, care a cerut mediului politic sa lase justitia sa isi faca treaba. Ilie Botos a negat ca plangerea impotriva lui Adrian Nastase ar fi ajuns la el, desi a admis ca este posibil sa existe un ordin intern prin care conducerea Parchetului este mandatata sa vada in prima faza sesizarile care vizeaza inaltii demnitari. "S-ar putea sa existe acest ordin, dar el nu are scop de filtru", a mai precizat Botos, care initial a spus ca un astfel de ordin nu exista, ci doar unul prin care se stabilesc departajarea functiilor. "Ministerul Public a devenit o minge in ping-pongul utilizat de anumite grupuri politice in vederea reglarii conturilor personale sau de alta natura", a explicat procurorul general. El a precizat ca nu a auzit ca va fi revocat din functie si ca nici nu i s-a cerut sa demisioneze, zvonurile vehiculate pe aceste teme facand parte dintr-un "proces de intoxicare". Botos a precizat ca nu tine de "scaun" si ca anchetele trebuie sa continue sa se faca bine, indiferent cine este procuror general.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 41 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 46 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 24 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°