Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tevarii vor avea salarii mai mari cu 10%

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 1 octombrie 2005 ·

Joi seara, comisiile de negociere din cadrul Mittal Steel Roman au semnat Contractul Colectiv de Munca, partea legata de drepturile salariale. Dupa mai multe runde de negocieri s-a obtinut o crestere a salariilor cu 10%. Astfel, dupa aceste negocieri, salariul minim net pentru un angajat necalificat va fi de 3.850.000 lei vechi, fata de 3.500.000 lei vechi. Tot in urma negocierilor a crescut si contributia firmei in cazul biletelor de odihna si tratament, de la 4 milioane de lei la 4,5 milioane de lei, adica jumatate din valoarea biletului, dar nu mai mult de 4,5 milioane de lei. La negocieri s-a stabilit ca tichetele de masa sa fie indexate ori de cite ori valoarea acestora se modifica. "Functie de rezultatele financiare ale societatii, ne asteptam sa obtinem mai mult. Din informatiile pe care noi le detinem stim ca, la astfel de negocieri, patronul indian nu ofera o crestere mai mare de 5%", au declarat reprezentantii sindicatelor. Drepturile obtinute in urma negocierilor se vor aplica incepind cu data de 1 septembrie. La inceputul anului viitor, functie de exercitiul financiar al societatii, reprezentantii sindicatelor si ai patronatului ar putea relua discutiile despre salarii, desi acest aspect nu este prevazut in Contractul Colectiv de Munca. Contractul Colectiv de Munca se negociaza o data la patru ani, insa anual sint negociate aspectele legate de salarii. (Lucia CRAINICU) Joi seara, comisiile de negociere din cadrul Mittal Steel Roman au semnat Contractul Colectiv de Munca, partea legata de drepturile salariale. Dupa mai multe runde de negocieri s-a obtinut o crestere a salariilor cu 10%. Astfel, dupa aceste negocieri, salariul minim net pentru un angajat necalificat va fi de 3.850.000 lei vechi, fata de 3.500.000 lei vechi. Tot in urma negocierilor a crescut si contributia firmei in cazul biletelor de odihna si tratament, de la 4 milioane de lei la 4,5 mili

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum 54 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 2 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

UPDATE - AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie/ Detalii furnizate de MAE

News.ro acum 39 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 58 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 3 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Peste 44.000 de gospodării vor avea acces la gaze naturale până cel târziu la sfârşitul anului 2026/ Boloş: Am alocat peste 1,18 miliarde de lei pentru a finanţa finalizarea a 18 proiecte esenţiale

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a semnat, miercuri, cu reprezentanţii autorităţilor locale actele adiţionale la 18 proiecte aferente sistemelor de transport al gazelor naturale. Proiectele vor avea asigurată finanţarea

Wall Street urcă puternic după ce Trump anunţă o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei

News.ro acum 44 minute
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°