Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli pentru participarea MFP la depozitarul central

Publicat in Curierul, luni 3 octombrie 2005 ·

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat, in sedinta de joi, 29 septembrie 2005, Regulamentul privind autorizarea si functionarea depozitarului central, caselor de compensare si contrapartilor centrale, care va intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.

Conform prevederilor Regulamentului, actionarii au obligatia sa solicite CNVM autorizatia de infiintare a depozitarului central, pana cel tarziu la data de 30 octombrie 2005. Comisia a decis ca, la infiintarea acestei institutii, sa poata participa actionari ai Registrelor independente, ai Societatii Nationale de Compensare, Decontare si Depozitare (SNCDD) si ai Bursei de Valori Bucuresti, institutii existente care au in atributiile lor activitati ce vor putea fi desfasurate doar de depozitarul central. Totodata, s-a hotarat ca, ulterior infiintarii, sa poata deveni actionari ai depozitarului central doar entitati ale pietei financiare, autorizate de CNVM, BNR sau CSA, ori de institutiile echivalente din tarile membre ale Uniunii Europene. Societatea care va avea rol de depozitar central al pietei de valori mobiliare va avea un capital reprezentand echivalentul in lei a minimum trei milioane euro, jumatate fiind asigurat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), care va avea control asupra a 51% din drepturile de vot, potrivit deciziei CNVM.

De asemenea, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a stabilit ca, la infiintare, capitalul social al depozitarului central sa fie echivalentul a minimum trei milioane euro (din care cel putin un milion euro in numerar), urmand ca, in termen de doi ani, acesta sa fie majorat la echivalentul a minimum cinci milioane euro (din care cel putin trei milioane in numerar). Pentru partea de numerar, CNVM a hotarat ca actionarii pot subscrie integral actiunile, cu plata in interval de 12 luni.

In ceea ce priveste casa de compensare, Comisia a decis ca,

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 21 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 54 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 59 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 9 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 8 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°