Mai multe bombe au explodat, aproape simultan, sambata, in fata unor cafenele si restaurante din statiunile turistice, frecventate in special de cetateni straini in paradisul turistic care este insula indoneziana Bali. Bilantul victimelor, inca provizoriu, era de 29 de morti si peste 122 de raniti, cei mai multi fiind cetateni straini.
Explozii simultane in statiunile Jimbaran si Kuta
Exploziile au avut loc in jurul orei locale 20.00, cand terasele si barurile din statiunile balneare Jimbaran si Kuta, din inima insulei Bali, erau pline de turisti. Zona reprezinta destinatia favorita a occidentalilor, care se dau in vant dupa peisajele exotice si clima blanda, in special in aceasta perioada a anului.
Prima explozie a avut loc in fata unui restaurant din Jimabaran, iar a doua, cateva minute mai tarziu, intr-un local din apropiere. O alta s-a produs langa o cafenea situata pe plaja din Kuta. Martorii au povestit ca au vazut zeci de victime si foarte multe resturi umane, imprastiate pe caldaram.
Acum trei ani, insula indoneziana Bali a fost scena unor atentate sangeroase, soldate cu peste 200 de morti. Cei mai multi, 88, au fost cetateni australieni. Atunci, macelul a fost pus la cale de o grupare islamista, afiliata la reteaua Al-Qaida.
Lovitura grea data Australiei
Soc, dar nu surpriza! Aceasta este reactia Australiei, care are cel mai mare numar de morti si raniti in noile atentate din Bali. Premierul australian, John Howard, a declarat ca atacul este considerat mai putin un atentat la vietile occidentalilor aflati in statiune, cat o incercare de a devia politica democratica a Indoneziei spre extremism islamic.
Atentatele poarta semnatura Jamaah Islamiyah
Seful politiei antiteroriste din Indonezia a declarat ca, potrivit primelor date ale anchetei, in spatele fiecarei explozii