Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miscari conservatoare

Publicat in HotNews, luni 3 octombrie 2005 ·

Umanistii hunedoreni au avut inainte de alegerile locale si generale din anul 2004 o organizatie puternica, poate cea mai intremata de la nivelul tarii.

Liderul organizatiei judetene, Petru Marginean, reusise sa coopteze in partid un om de certa valoare, recunoscut ca atare de tot electoratul: generalul Ion Pitulescu, fost sef al Politiei Romane si poate singurul de care eticheta de personaj corupt nu a avut de ce sa se prinda.

Pitulescu a devenit numarul doi in organizatie, iar cuvintele sale din campanie au atarnat greu la numararea voturilor. Umanistii hunedoreni au primari, au intrat in Consiliul Judetean, au facut chiar jocurile la alegerea presedintelui, iar liderul organizatiei a devenit vicepresedintele institutiei.

Apropierea de PSD pentru alegerile generale a generat insa o situatie conflictuala in partid, iar generalul Ion Pitulescu, cunoscut pentru apropierea de doctrina liberala, si-a dat demisia si s-a declarat consilier judetean independent. A fost o plecare dureroasa pentru organizatia lui Marginean, care se vedea lipsita de un om apreciat atat in partid, cat si de sefii celorlalte organizatii.

Dupa recenta plecare a primarului din Hateg, gurile rele vorbesc si despre o posibila demisie a primarului din Uricani, Danut Buhaescu, prea "tanar si nelinistit" ca sa nu incerce mai multe combinatii pentru gasirea echilibrului.

Dupa o izbucnire ce a avut loc imediat dupa alegeri, actualul numar doi in PC Hunedoara, primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, nu da semne ca ar fi nemultumit de politica organizatiei. Din pacate, insa, cei doi primari din Valea Jiului nu au putut fi contactati pentru a obtine o pozitie oficiala din partea lor privind acest caz.

Dupa ce a declarat ca nu a mai fost sprijinit de conducerea partidului in a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum 51 minute
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum 30 minute
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 3 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Dezbatere electorală - Elena Lasconi: Aş scoate merele stricate din Justiţie pentru că nu este normal ce se întâmplă / Ea propune audieri live pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat, marţis eară, în cadrul dezbaterii electorale organizate de TVR, că în calitate de şef al statului va propune un judecător la Curtea Constituţională şi că va scoate ”merele stricate”

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum o ora
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Dezbatere electorală – Funeriu: Toată ziua mi-a sunat telefonul să mă retrag în favoarea lui Nicuşor Dan / Dan: Nu trebuie să dăm atâta importanţă candidaturii dumneavoastră / Mai mulţi candidaţi, deranjaţi că au fost numiţi irelevanţi

News.ro acum 46 minute
Candidatul independent la Preşedinţia României Daniel Funeriu a afirmat, marţi, în timpul dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni, că toată ziua i-a sunat telefonul pentru a se retrage din cursă în favoarea lui Nicuşor Dan. Primarul Capitalei,

Elena Lasconi l-ar deferi justiției internaționale pe Beniamin Netanyahu: Eu aș respecta legea. Eu sunt președintele

Gandul acum o ora
Elena Lasconi, candidata USR, a fost întrebată la dezbaterea de marți, organizată de TVR la Palatul Cotroceni, cum ar proceda, în calitate de președinte al statului, dacă ar trebui să pună în aplicare un mandat al Curții Penale Internaționale. Și an

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 6 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Candidatul care ar merge pe o reducere a cheltuielilor pentru înarmare militară: Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federației Ruse

Mediafax acum 2 ore
„În primul rând, aș merge pentru o reducere masivă a cheltuielilor pentru un înarmare militară. Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federatia Rusească, având în vedere că suntem parte din NATO, care este o organizație puternică, 5

Vremea

București
acum

14°
mar.

4°/20°
mie.

7°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

5°/23°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

3°/19°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

6°/22°
mie.

7°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mar.

8°/23°
mie.

7°/24°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°