Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza de ultim moment intre Turcia si UE

Publicat in Romania Libera, luni 3 octombrie 2005 ·

Dosarul aderarii Turciei la Uniunea Europeana agita spiritele pe continent, in timp ce ultimele ezitari europene pe aceasta tema pun la incercare nervii turcilor, guvernul de la Ankara avertizand ca va amana sau chiar va renunta la negocieri, iar presa turca etalandu-si, la randul ei, exasperarea. Joi seara, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a exclus impunerea de noi conditii tarii sale de catre UE pentru debutul negocierilor, pe fondul blocarii de catre Austria a ultimului foc verde al europenilor. Viena cere ca, in cadrul negocierilor de aderare, prevazute intr-un document, care ar urma sa fie aprobate luni de catre cei 25, sa existe referirea la posibilitatea unei eventuale "asocieri" a Turciei cu UE, ceea ce Ankara refuza categoric si nu admite decat posibilitatea unei aderari "depline". UE urmeaza sa deschida luni, intr-un climat plin de controverse, un lung proces de aderare cu Turcia, cu conditia ca Austria, mereu ostila, sa isi abandoneze rezervele in cadrul negocierilor. Fara indoiala, exista riscul de a nu incepe negocierile de aderare, declara ministrul turc de Externe, Abdullah Gull, explicand ca nu va merge la Luxembourg, luni, daca Ankara nu va fi multumita de textul elaborat de UE. "Exista dosare pe care Turcia nu le poate accepta si presedintia britanica si statele membre o stiu perfect." Avionul lui Gull va astepta la Ankara pana luni la pranz si, daca nu va exista un document care sa fixeze cadrul negocierilor, Turcia nu va fi prezenta, sustinea presa turca de ieri, care evoca o "criza de ultim minut cu UE", subliniind ca Uniunea risca sa piarda Turcia, pentru ca marea majoritate a populatiei spune: "Ajunge!", "satula de a fi ranita si tara insultata", cum scria "Hurriyet". Londra a insistat, vineri, asupra "enormei importante strategice" a Turciei pentru Europa, exprimandu-si speranta ca va fi gasita o solutie acceptabila in sanul UE pana l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 5 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 5 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 9 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 8 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 8 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 7 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Vremea

București
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°